Pamela Anderson s-a despărțit de Jon Peters după numai 12 zile de la căsătorie

Căsătoria dintre Pamela Anderson și Jon Peters pare că s-a terminat... după numai 12 zile.

Pamela Anderson s-a despărțit de Jon Peters după numai 12 zile de la căsătorie

Căsătoria dintre Pamela Anderson și Jon Peters intră în istorie drept una dintre cele mai scurte căsătorii de vedete, asta dacă luăm în calcul faptul că se pare că s-a terminat după numai 12 zile.

Știrea care anunță că Pamela Anderson și Jon Peters s-au despărțit a fost confirmată chiar de starul din serialul Baywatch, ea oferind și o declarație oficială pentru E! News.

„Am fost mișcată de modul călduros în care l-ați primit pe Jon și căsătoria mea. Vă mulțumim pentru susținere și ne alocăm un timp departe unul de celălalt pentru a reevalua ceea ce ne dorim de la viață și unul de la celălalt. Viața este o călătorie și iubirea este un proces. Având acest adevăr universal în minte, am decis de comun acord să amânăm formalitățile ce țin de certificatul de căsătorie și să ne punem încrederea în proces. Vă mulțumim pentru că ne respectați intimitatea”, a declarat ea.

Pamela Anderson, în vârstă de 52 de ani, și-a șocat fanii atunci când a anunțat că s-a căsătorit cu producătorul american Jon Peters, în vârstă de 74 de ani, în cadrul unei ceremonii secrete care a avut loc în Malibu, luni, 20 ianuarie.

Cei doi au avut o relație în urmă cu 30 de ani și, potrivit The Hollywood Reporter, s-au reîntâlnit în urmă cu câteva luni și au reluat relația, dar au încercat să fie cât mai discreți și să stea departe de ochii presei și ai curioșilor. Printre persoanele care au participat la ceremonie se numără cei doi băieți ai Pamelei Anderson, Brandon și Dylan Lee, dar și fosta soție a lui Jon Peters, Christine Forsyth-Peters, și fiicele lor, Caleigh și Skye.

„Pamela nu a ajuns niciodată la adevăratul său potențial ca artist. Nu a strălucit până acum într-un mod real. Există mult mai multe lucruri la ea decât se vede din afară, altfel nu aș iubi-o atât de mult”, a declarat Jon Peters pentru The Hollywood Reporter, explicând relația cu Pamela și decizia de a se căsători. „Fete frumoase sunt peste tot. Aș fi putut alege pe cine vreau însă – de 35 de ani – nu o doresc decât pe Pamela. Mă înnebunește – într-un mod bun. Mă inspiră. O protejez și mă comport cu ea în modul în care ea merită să fie tratată”.

După nuntă, Pamela a oferit o declarație pentru The Hollywood Reporter, sub forma unei „poezii”: „Jon este originalul bad boy de la Hollywood – nimeni nu se compară cu el – / Îl iubesc enorm ca pe un membru al familiei. / Viața lui mă speria înainte. / Mult prea mult pentru o fată ca mine. Acum am văzut mai multe despre viață și realizez.. / El a fost acolo tot timpul. Nu m-a dezamăgit niciodată – / Acum sunt pregătită și / și el este pregătit – Noi / înțelegem / și ne respectăm unul pe celălalt – Noi ne iubim unul pe celălalt fără condiții. – / Sunt o femeie norocoasă. – Dovadă / că Dumnezeu are un plan”.

Aceasta este cea de-a cincea căsătorie, atât pentru Pamela cât și pentru Jon. Pamela Anderson a mai fost căsătorită cu Tommy Lee, cu care are doi băieți, apoi cu Kid Rock și de două ori cu Rick Salomon. În ceea ce îl privește pe Jon Peters, el a fost căsătorit cu Henrietta Zampitella, actrița Lesley Ann Warren, Mindy Williamson și producătoarea Christine Forsyth-Peters și a avut o relație de 12 ani cu Barbra Streisand.

Citește și:
Cum arată cei doi băieți ai Pamelei Anderson – Brandon și Dylan au o carieră de succes în modelling

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people