Noi imagini cu Prințesa Eugenie însărcinată

Prințesa Eugenie a transmis un mesaj de recunoștință tuturor persoanelor din prima linie și organizațiilor caritabile, care i-au ajutat pe cei în nevoie în perioada pandemiei de coronavirus.

Noi imagini cu Prințesa Eugenie însărcinată

Cu ocazia Zilei Recunoștinței, Prințesa Eugenie a postat pe contul său de Instagram mai multe imagini cu ea și cu soțul său, Jack Brooksbank. Fotografiile au fost însoțite și de un mesaj emoționant, prin care își arată aprecierea față de persoanele din prima linie, pentru efortul depus în perioada pandemiei de coronavirus.

Într-una dintre imagini, o putem vedea pe Eugenie alături de soțul său, Jack Brooksbank și de un voluntar, împărțind cutii cu mâncare pentru cei afectați de pandemia de coronavirus. Aceasta a optat pentru o ținută lejeră, compusă dintr-o pereche de pantaloni negri, o cămașă în carouri și o jachetă într-o nuanță de albastru închis. Toți trei poartă măști, ca o măsură de prevenție a răspândirii noului coronavirus.

„Sunt recunoscătoare tuturor celor din prima linie pentru dăruirea și perseverența lor incredibilă. Sunt recunoscătoare tuturor companiilor și organizațiilor caritabile care au donat cât de mult au putut celor în nevoie. Sunt recunoscătoare pentru soțul meu, Jack. Sunt recunoscătoare pentru dragostea familiei și a animalelor, care ne mențin puternici. Și sunt recunoscătoare naturii pentru tot ceea ce ne oferă – o constantă în 2020, când toate lucrurile au fost atât de incerte. O zi a Recunoștinței fericită pentru toți cei care o sărbătoresc”, a scris aceasta.

Pe lângă această fotografie, Prințesa Eugenie a mai împărtășit și alte câteva imagini, alături de soțul său și de unul dintre câinii familiei.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Princess Eugenie (@princesseugenie)

În 2018, Prințesa Eugenie s-a căsătorit cu Jack Brooksbank în cadrul unei ceremonii care a avut loc la St. Georges Chapel, pe domeniul Castelului Windsor. În luna septembrie a acestui an, cei doi au anunțat că vor deveni părinți pentru prima oară.

„Alteța sa Regală Prințesa Eugenie și Domnul Jack Brooksbank sunt foarte fericiți să anunțe că așteaptă un copil la începutul lui 2021″, se arată în anunțul postat pe contul pe facebook al Casei Regale Britanice.

Citește și:
Giancarlo Giammetti, co-fondatorul casei de modă Valentino, a împărtășit două imagini rare cu Prințesa Diana

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people