Noi detalii despre cum ar fi început relația dintre Brad Pitt și Charlize Theron

Presupusa relație dintre Brad Pitt și Charlize Theron este cel mai discutat subiect monden al momentului, însă există multe informații contradictorii.

Noi detalii despre cum ar fi început relația dintre Brad Pitt și Charlize Theron

Zilele trecute, The Sun a publicat o știre cu privire la o posibilă relație între Brad Pitt și Charlize Theron, precizând că cei doi au făcut cunoștintă anterior prin intermediul lui Sean Penn, fostul logodnic al lui Charlize.

O sursă a declarat însă pentru People că cei doi se cunosc de mult mai mult timp. Ei s-au întâlnit în vara anului trecut la filmarea unei reclame pentru brandul Breitling, campanie care a devenit publică în septembrie 2018. „În urmă cu șase luni, au filmat o reclamă împreună. Nu s-au mai întâlnit recent și nici nu formează un cuplu. Zvonurile cu privire la o relație între ei sunt false”, a precizat sursa.

Cu toate acestea, există mai multe persoane care confirmă știrea publicată de The Sun, cu privire la întâlnirea celor doi de le 12 ianuarie. Brad Pitt și Charlize Theron au fost văzuți împreună pe 12 ianuarie la Chateau Marmont în Los Angeles, locul unde Charlize a participat ca invitat special la vizionarea privată a filmului „Roma”. Brad participase în aceeași zi la evenimentul de vizionare a peliculei „If Beale Street Could Talk”. „Brad a venit la Chateau după eveniment, și-a schimbat ținuta și i s-a alăturat lui Charlize într-un colț al barului. Erau ridicol de afectuoși unul cu celălat, se atingeau constant și râdeau. Amândoi păreau foarte fericiți împreună”, a mai precizat sursa pentru The Sun.

Brad Pitt se apropie de finalizarea divorțului atât de mediatizat de Angelina Jolie și speră să ajungă în curând și la o înțelegere finală cu privire la custodia celor 6 copii: Maddox, 17 ani, Pax, 15 ani, Zahara, 14 ani, Shiloh, 12 ani, și gemenii de 10 ani Vivienne & Knox.

Charlize Theron are doi copii pe care i-a adoptat, August și Jackson, iar după ce a anulat logodna cu Sean Penn în 2015 nu a mai avut nicio relație publică.

Rămâne de văzut dacă relația se va confirma sau dacă se va dovedi a fi doar un zvon fals.

Citește și:
Brad Pitt, nemulțumit de modul în care Angelina Jolie crește copiii lor

Foto: Arhiva Revistei ELLE, PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people