Natalie Portman neagă presupusa relație pe care Moby susține că cei doi au avut-o în trecut

Natalie Portman răspunde afirmațiilor artistului Moby, potrivit cărora cei doi ar fi format un cuplu când ea avea 20 de ani, iar el 33.

Natalie Portman neagă presupusa relație pe care Moby susține că cei doi au avut-o în trecut

În cartea sa, „Then it Fell Apart”, Moby susține că a încercat să fie iubitul lui Natalie Portman timp de câteva săptămâni când avea 20 de ani, iar el 33, însă nu a funcționat deoarece ea întâlnise o altă persoană. Potrivit afirmațiilor lui, s-ar fi întâlnit în culisele unui concert în Austin, Texas, iar în timpul relației lor au mers împreună la petreceri în New York City și au petrecut o seară împreună la Universitatea Harvard, unde Portman studia. Însă Natalie neagă orice fel de activitate romantică între ei. Într-un interviu recent cu Harper’s Bazaar UK, actrița a explicat că ea și Moby au fost doar prieteni o scurtă perioadă de timp, acesta fiind interesată de ea într-un mod care i s-a părut nepotrivit, și că avea, de fapt, 18 ani, și nu 20, atunci când l-a cunoscut.

„Am fost surprinsă să aud că a descris perioada scurtă de timp în care l-am cunoscut ca o relație, pentru că eu îmi amintesc de un bărbat mult mai în vârstă, purtându-se foarte ciudat cu mine imediat după absolvirea liceului. A spus că aveam 20 de ani, nu aveam atât. Eram o adolescentă, doar ce împlinisem 18 ani. Există multă erori factuale și lucruri inventate. Mi-ar fi plăcut ca el sau cel care a publicat cartea să mă contacteze pentru a afirma sau infirma întâmplările„, a declarat actrița.

Apoi, Natalie a descris modul în care își amintea de relația dintre ei și cum s-au cunoscut: „Eram fan și am fost la unul dintre show-urile lui când am absolvit. Când ne-am întâlnit după concert, mi-a propus să fim prieteni. Era în turneu iar eu lucram, filmam, așa că ne-am întâlnit de câteva ori înainte să îmi dau seama că era de fapt un bărbat mult mai în vârstă, interesat de mine într-un mod neadecvat.”

Moby a răspuns afirmațiilor lui Natalie pe contul personal de Instagram, susținându-și opinia potrivit căreia ar fi avut o relație, postând chiar și o fotografie împreună cu actrița, și adăugând în descriere: „Am citit recent un zvon care spunea că Natalie Portman și cu mine nu am fost mai mult decât prieteni. Acest lucru m-a indus în eroare, pentru că, de fapt, chiar am ieșit la câteva întâlniri. Iar după această relație de scurtă durată din 1999, am rămas prieteni mulți ani la rând.

Îmi place de Natalie, îi respect inteligența și activismul. Însă, sincer, nu înțeleg de ce nu ar accepta adevărul despre noi. Povestea din cartea mea este adevărată, cu o mulțime de fotografii care să dovedească acest lucru. P.S. Respect posibilul regret pe care s-ar putea ca Natalie să-l aibă în privința întâlnirilor noastre (sincer, probabil că și eu aș regreta să mă întâlnesc cu mine) însă nu schimbă scurta noastră istorie romantică.”

Citește și:
Declarația Lisei Kudrow despre rolul ei din serialul „Friends' a surprins pe toată lumea

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people