Motivul pentru care Meghan Markle ar putea fi invitată la Wimbledon

Meghan Markle ar putea fi invitată la Wimbledon, iar motivul este unul lesne de înțeles.

Motivul pentru care Meghan Markle ar putea fi invitată la Wimbledon

Așa cum probabil deja știi, una dintre cele mai bune prietene ale lui Meghan Markle este celebra jucătoare de tenis Serena Williams.

O sursă apropiată familiei regale britanice a declarat celor de la ET că este foarte probabil ca Meghan să își întrerupă concediul de maternitate pentru a o vedea jucând pe prietena ei, în cadrul turneului de la Wimbledon, care începe pe 1 iulie.

Potrivit sursei, „singurul lucru care ar împiedica-o pe Meghan să nu participe la celebrul turneu de tenis este dacă băiețelul ei o ține acasă până în ultimul minut”.

Meghan Markle și Prințul Harry au devenit pentru prima dată părinți pe 6 mai, iar de atunci Ducesa a avut foarte puține apariții în public. Ea a participat alături de familia regală britanică la evenimentul anual Trooping the Colour, care a avut loc pe 8 iunie, sursele spunând că principalul motiv pentru care Meghan a ținut să fie prezentă la paradă este pentru că știe cât de importantă este această paradă pentru Regină.

„Ducesa de Sussex este în continuare în concediu de maternitate, însă acesta a fost un moment de familie, la care au participat toți cei din familia regală britanică”, a mai precizat sursa.

Anul trecut, Meghan a participat la Wimbledon alături de Kate Middleton pentru a vedea finala feminină care s-a disputat între Serena Williams și Angelique Kerber. Prietenia dintre Ducesă și jucătoarea de tenis este foarte cunoscută, Serena participând la nunta regală de anul trecut, chiar organizând în februarie și petrecerea de baby shower care a avut loc la New York.

Citește și:
Meghan Markle și-a modificat inelul de logodnă

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people