Matthew Perry a trebuit să scrie o lucrare de fizică cuantică pentru a o convinge pe Julia Roberts să apară în serial.
Deși Friends a fost unul dintre cele mai populare seriale ale tuturor timpului și s-a bucurat de un real succes în întreaga lume, se pare că nu toți actorii erau dornici să facă parte din acest proiect. Iar Julia Roberts este unul dintre ei. Matthew Perry, actorul care îl interpreta pe Chandler Bing, a trebuit să o convingă pe Roberts să apară într-unul dintre episoadele speciale ale serialului. Iar gestul său este unul cât se poate de inedit.
„Matthew i-a cerut să apară în serial. Ea i-a scris înapoi: ‘scrie-mi o lucrare de fizică cuantică și o fac’. Din câte știu, Matthew a scris lucrarea și i-a trimis-o prin fax a doua zi.”, a declarat Kevin Bright, unul dintre producătorii serialului pentru Hollywood Reporter.
Apoi, Roberts și Perry au început să comunice tot mai des prin intermediul faxului, până când actorul din Friends a convins-o pe Julia să îi acorde o întâlnire.
„Au flirtat mult prin intermediul faxului. Ea îi trimitea întrebări precum: ‘De ce ar trebui să ies cu tine?’ Și toți scenariștii l-au ajutat să îi explice de ce. S-ar fi putut descurca binișor și fără noi, dar nu încăpea nicio îndoială: eram în Echipa Matthew și încercam să facem lucrurile posibile pentru el”, a declarat Alexa Junge, unul dintre membrii producției.
Și se pare că ajutorul pe care Perry l-a primit din partea colegilor săi a dat roade. Jeff Astrof, își aduce aminte că în timpul filmărilor, Roberts afirma fără încetare: „‘Chandler e atât de amuzant!’. Iar eu aș fi vrut să îi zic: Eu am scris una dintre replicile alea! Nu știu dacă s-a îndrăgostit de Matthew pe loc, dar la scurt timp au început să formeze un cuplu. M-am simțit ca Cyrano [de Bergerac]. Chandler se întâlnește cu Julia Roberts, iar eu mă duc acasă la iubita mea oribilă”.
Matthew Perry a dezvăluit în toamna anului trecut că s-a logodit Molly Hurwitz, iubita lui din ultimii ani.
CONȚINUT VIDEO ELLE„Am decis să mă logodesc”, a mărturisit actorul pentru People. „Din fericire, se întâmplă să am o relație cu cea mai grozavă femeie de pe fața pământului în acest moment”.
Molly Hurwitz, logodnica lui Matthew Perry, are 29 de ani și lucrează ca manager literar.
Foto: PR