Miley Cyrus, mesaj emoționant pentru Liam Hemsworth cu ocazia aniversării a 10 ani de relație

Miley Cyrus neagă zvonurile potrivit cărora ea și Liam Hemsworth s-au despărțit prin intermediul unui mesaj emoționant.

Miley Cyrus, mesaj emoționant pentru Liam Hemsworth cu ocazia aniversării a 10 ani de relație

Miley Cyrus a postat un mesaj emoționant (și amuzant în același timp) pentru soțul ei, Liam Hemsworth, cu ocazia aniversării a 10 ani de relație.

Aceasta a postat pe Instagram Stories o imagine cu un titlu al unei publicații care anunța că ei s-au despărțit, negând acest zvon. „Aniversare fericită, dragostea. Este bine de știut că ei sunt la fel de proști cum erau în 2009! Unele lucruri nu se schimbă niciodată… și sper că ceea ce simți pentru mine este unul dintre ele”, a scris Miley.

Apoi artista a postat imagini din filmul care i-a adus împreună, „The Last Song”, spunând că îl place de atunci, adăugând pe imagine și un emoji cu un inel.

 

Miley Cyrus și Liam Hemsworth s-au căsătorit anul trecut, în decembrie, însă relația lor nu a fost perfectă în acești 10 ani. Ei s-au despărțit în 2013, însă în 2016 s-au împăcat. Liam a vorbit în cadrul unui interviu recent despre căsătorie și legătura pe care a simțit-o cu Miley încă din prima zi în care a cunoscut-o.

„Aveam 18 ani când am întâlnit-o. Ne-am îndrăgostit repede și am avut o legătură puternică încă de la început și, cred că în mintea mea știam că se va întâmpla asta, însă nu ne gândeam la o nuntă așa repede. Însă, după ce treci prin ceva atât de emoțional cu cineva (ei și-au pierdut locuința în urma incendiilor din Malibu de anul trecut, n.r.), vă apropiați și am simțit că am pierdut o mare parte din viața noastră, așa că am vrut să avem o parte nouă. A fost un lucru bun care a ieșit dintr-o situație oribilă. Urma să se întâmple oricum, însă cred că asta a grăbit puțin lucrurile.”

Citește și:
Liam Hemsworth și-ar dori „10, 15, poate 20 de copii” cu Miley Cyrus

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people