Mesajul emoționant transmis de Laura Cosoi, la două luni de la moartea tatălui ei

Laura Cosoi a scris pe rețelele de socializare un mesaj emoționant despre provocările anului 2020 și pierderea tatălui său.

Mesajul emoționant transmis de Laura Cosoi, la două luni de la moartea tatălui ei

Laura Cosoi a scris un mesaj plin de emoție pe rețelele sale de socializare, legat de greutățile, dar și bucuriile pe care le-a întâmpinat în anul 2020. Actrița a amintit de faptul că a devenit pentru a doua oară, dar și de un moment extrem de dificil din viața ei, și anume pierderea tatălui.

În luna noiembrie a anului 2020, tatăl Laurei Cosoi, Marius Cosoi, a murit după ce a contractat noul coronavirus. Acesta suferea de diabet zaharat. Marius Cosoi a fost profesor de educaţie fizică la Colegiul Naţional din Iași şi antrenor de handbal şi baschet.

„Sfârșitul de an 2020 a fost tare greu pentru noi. Atât de greu încât îmi era teamă să o spăl pe Luna de frică să nu pățească ceva și să moară. De fapt tot anul a fost un roller coaster de stări. A fost cu bune, dar și cu multe frici, anxietăți, panici. Eu sunt un om optimist, peste medie aș spune, dar în ultima perioadă îmi era din ce în ce mai greu să văd plinul paharului. Poate că a obosit și optimismul și a cerut o pauză. Tot în 2020 am întâmpinat și probleme despre care nu am povestit. Nu pentru că le pun sub preș, ci pentru că vreau să treacă repede și vreau să-mi amintesc de lucrurile minunate care mi se întâmplă, pentru se întâmplă în fiecare zi, cumva”, a transmis actrița.

Pentru Laura Cosoi, cel mai frumos moment din 2020 a fost acela în care a devenit pentru a doua oară mamă. Actrița a născut în luna august o fetiță, pe care o cheamă Vera. „Trăgând linie, cel mai frumos și plin de însemnătate moment din viața anului 2020 a fost faptul că am dat viață și Vera a venit în lumea noastră ca o adevărată minune! Tare mult am așteptat-o și evident că ne-a dat o lecție din prima: răbdare, dragi părinți și surioară!”

Vedeta a adăugat că pierderea tatălui a reprezentat pentru ea cel mai greu moment și că se gândește în fiecare clipă la el. „Cel mai greu moment a fost plecarea lui tati la Domnul și deși timpul trece dorul crește! Nu există clipă să nu mă gândesc la el, la viața lui, la noi împreună, la lucrurile atât de prezente din relația noastră chiar și acum, când nu mai este! Durerea nu va trece, știu, dar sper să găsesc lumina de la capătul tunelului și să nu mă mai întreb nimic, ci să iau totul așa cum vine!”

Alături de Laura Cosoi este partenerul ei, Cosmin Curticăpean, cu care s-a căsătorit în anul 2015, dar și fiica lor, Rita. „Lângă mine însă este Cosmin. El este plasa mea de salvare, omul cu care vorbesc până rămân fără cuvinte, gura mea de aer, echilibrul, forța și dragostea nemărginită! După 9 ani știu că el este baza familiei noastre!

Și peste toate astea, se așează în brațele mele Rita care îmi șterge lacrimile și mă mângâie. Este atât de mică, dar bună și înțeleaptă! Ce minune de copil, cum se îngrijorează dacă mă aude suspinând și cum mă anunță că Vera are nevoie de mine…”

Vedeta își încheie mesajul spunând că toate aceste momente fac parte din viață și că a putut să le depășească pe cele dificile, reușind să zâmbească în continuare. „Toate astea fac parte din viață, învăț să le îmbrățișez, să mă bucur că am trăit stări de împlinire desăvârșită, că am depășit momentele de cumpănă, că pot să zâmbesc în continuare! Pe lumea asta suntem energie, emoție, muzică, aer, apă, iubire… viață! Să ne bucurăm de ea!”, a scris Laura Cosoi în încheierea mesajului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de lauracosoi (@lauracosoi)

Citește și:
Lucrul inedit pe care fanii Bridgerton tocmai l-au aflat despre actorul Regé-Jean Page

Foto: Instagram/Alex Gâlmeanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people