Meghan Trainor și soțul ei, Daryl Sabara, vor deveni părinți pentru prima dată

Cântăreața Meghan Trainor și soțul ei, Daryl Sabara, vor deveni părinți pentru prima dată.

Meghan Trainor și soțul ei, Daryl Sabara, vor deveni părinți pentru prima dată

Cântăreața Meghan Trainor și soțul ei, actorul Daryl Sabara, vor deveni părinți pentru prima dată.

Artista în vârstă de 26 de ani a anunțat în cadrul emisiunii Today With Hoda and Jenna că este însărcinată cu primul copil și că ea și soțul ei, Daryl Sabara, vor deveni părinți.

La scurt timp după acel anunț, cântăreața a împărtășit cu fanii care o urmăresc pe Instagram o fotografie în care apare și o ecografie cu bebelușul.

„Toți știți de cât timp îmi doream asta!!! Eu și @darylsabara suntem mai mult decât fericiți și entuziasmați să cunoaștem acest drăguț copilaș la începutul anului viitor. Suntem însărcinați!”, a scris Meghan Trainor în descrierea fotografiei care a strâns aproape 1 milion de like-uri.

Și soțul cântăreței, actorul în vârstă de 28 de ani cunoscut pentru rolul din seria Spy Kids, a postat aceeași fotografie, scriind: „Te iubesc @meghan_trainor și abia aștept să îmi întemeiez o familie cu tine”.

Meghan Trainor și Daryl Sabara s-au căsătorit în decembrie 2018, iar artista declara în 2019 că își dorește foarte mult un copil, imediat după ce termină turneul pe care îl efectua în acea perioadă. „Am foarte multe lucruri de rezolvat în acest moment”, declara Trainor pe covorul roșu la Premiile Grammy 2019. „Mai întâi turneul și apoi vom încerca să facem un copil, adică, imediat, chiar din ultima zi a turneului”.

Citește și:
Ce spun Lidia Buble și Cornel Ilie despre zvonurile privind o posibilă relație între ei

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people