Meghan Markle și Prințul Harry ar putea participa la nunta Prințesei Beatrice

Se pare că Meghan Markle și Prințul Harry plănuiesc să participe la nunta Prințesei Beatrice cu Edoardo Mapelli Mozzi.

Meghan Markle și Prințul Harry ar putea participa la nunta Prințesei Beatrice

Potrivit Page Six, Ducele și Ducesa de Sussex plănuiesc să revină în Londra pentru nunta Prințesei Beatrice cu Edoardo Mapelli Mozzi, care va avea loc pe 29 mai.

Beatrice și Edoardo se vor căsători la Capela Regală din St Jamess Palace, urmând ca recepția să aibă loc în grădinile de la Palatul Buckingham.

Se pare că Meghan și Harry vor participa la eveniment, după ce au menționat în declarația lor că alți membri ai familiei regale pot avea job-uri normale, referindu-se cu siguranță la Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, care au și alte activități pe lângă angajamentele regale.

În declarația publicată vineri pe site-ul personal, Ducele și Ducesa amintesc de Beatrice și Eugenie și de modul în care acestea au un venit propriu. „Deși există un precent ca alți membri ai familiei regale să aibă și alte ocupații pe lângă instituția familiei regale, pentru Ducele și Ducesa de Sussex va fi nevoie de o perioadă de 12 luni de revizuire.”

Astfel, deși atât Prințesa Beatrice, cât și Prințesa Eugenie au titluri regale, acestea ocupă funcții importante în cadrul altor companii.

Dacă Meghan și Harry vor participa la nuntă, este posibil ca aceștia să atragă toată atenția presei, lucru pe care probabil Beatrice nu îl dorește într-o asemenea zi. „În mod evident Harry și Meghan vor fi invitați, însă ei decid dacă vor participa. Problema cu ei este că se gândesc că sunt mai importanți decât instituția. Este neplăcut că s-a ajuns la asta”, a declarat o sursă pentru The Daily Telegraph.

Totodată, o altă sursă a precizat că relația Ducelui și Ducesei de Sussex cu familia regală nu mai este la fel ca înainte.

Aceștia nu au invitat-o pe mama Prințesei Beatrice și a Prințesei Eugenie, Sarah, Ducesă de York, la nunta lor, însă acesta nu este singurul lucru care a creat o situație neplăcută în familie. Se pare că momentul în care Meghan a ales să anunțe că este însărcinată a fost cel care a provocat o situație conflictuală. Ducele și Ducesa de Sussex au anunțat familia regală că vor deveni părinți la recepția organizată după nunta Prințesei Eugenie cu Jack Brooksbank, în octombrie 2018.

Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre nunta Prințesei Beatrice cu Edoardo Mapelli Mozzi

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people