Meghan Markle și Prințul Harry, apariție rară în Beverly Hills. Cum au fost surprinși cei doi

Cu doar câteva zile înainte de a petrece primul lor Crăciun în California, Prințul Harry și Meghan Markle au fost surprinși în Beverly Hills.

Meghan Markle și Prințul Harry, apariție rară în Beverly Hills. Cum au fost surprinși cei doi

Viața Prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle, s-a schimbat complet anul acesta. Cei doi vor petrece primul Crăciun în California, acolo unde s-au mutat alături de fiul lor, Archie, după ce la începutul anului au anunțat public că se retrag din Familia Regală Britanică și că intenționează să fie independenți din punct de vedere financiar. 

Înainte de primele sărbători petrecute în California, Prințul Harry și Meghan Markle au fost surprinși de către paparazzi plimbându-se în Beverly Hills. Cei doi erau îmbrăcați confortabil și nu ieșeau prea mult în evidență.

În ciuda faptului că Meghan Markle și Prințul Harry nu mai fac parte din familia regală, cei doi continuă să aibă o viață activă. Recent, s-a aflat că Meghan a investit într-o companie, ca parte din planul său de a susține mai multe afaceri care să promoveze egalitatea de gen.

În plus, cei doi au încheiat de curând și un parteneriat între Archewell, compania lor de producție, și Spotify, fiind astfel gazdele unui podcast. „Ce ne place la podcasturi este că amintesc tuturor să ne oprim pentru un moment și să ascultăm cu adevărat, să ne conectăm cu ceilalți fără să fim distrași. Având în vedere toate provocările cu care a venit anul 2020, nu a fost nicicând un moment mai important să facem asta, pentru că, atunci când ne ascultăm unii pe alții și ne auzim poveștile ne amintim cât de legați suntem unii de alții”, spuneau cei doi, potrivit unui comunicat de presă.

Meghan Markle a dezvăluit în luna noiembrie că în vara acestui an a pierdut a doua sarcină. Meghan a povestit pe larg cum s-a întâmplat totul într-o opinie emoționantă publicată în New York Times, mărturisind că a avut loc într-o dimineață de iulie și că după ce i-a schimbat scutecul fiului ei, Archie, a simțit o durere puternică, căzând la podea cu fiul ei în brațe. „Am știut, în momentul în care îmi strângeam în brațe primul copil născut, că tocmai îl pierdeam pe al doilea. Câteva ore mai târziu, într-un pat de spital, strângeam mâna soțului meu. Amândoi plângeam, ne gândeam cum o să trecem peste asta”, a scris Meghan Markle.

Citește și:
Prințul William și Kate Middleton, acuzați că au încălcat din neatenție regulile de carantină

Foto: Profimedia, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video