Macaulay Culkin, actorul din „Singur acasă”, a devenit tată

Macaulay Culkin, actorul din „Singur acasă”, și iubita sa, actrița Brenda Song, au devenit părinți pentru prima oară

Macaulay Culkin, actorul din „Singur acasă”, a devenit tată

Macaulay Culkin și iubita lui, actrița Brenda Song, au devenit părinți pentru prima oară. Brenda a născut în urmă cu o săptămână, pe 5 aprilie, însă anunțul oficial a fost făcut de-abia ieri.

„Suntem extrem de fericiți”, a declarat celebrul cuplu.

Cei doi au o fetiță, pe care au ales să o numească Dakota, după sora lui Culkin, care a murit în 2008 la vârsta de 29 de ani într-un accident auto.

În urmă cu un an, actorul a declarat într-un interviu pentru publicatia Esquire că el și iubita lui își doresc foarte mult să devină părinți și chiar „lucrează” la acest aspect al relației lor.

„Exersăm mult. Încă încercăm să găsim timpul potrivit. Nimic nu este mai excitant decât atunci când doamna ta intră în cameră și spune: ‘Dragă, sunt la ovulație'”.

Brenda, care l-a cunoscut pe Macaulay în 2017 pe platourile de filmare ale peliculei Changeland, a vorbit în același interviu despre lucrurile care au atras-o la cunoscutul actor. „Oamenii nu realizează cât de incredibil de bun, amabil, loial, dulce și inteligent este el”. De asemenea, aceasta a mai declarat și că actorul o face extrem de fericită. „Nu poți să fii în preajma lui și să nu fii fericit.”

Cei doi împărtășesc o pasiune comună pentru animale, aceștia având cinci prieteni necuvântători: două pisici, un pește, un câine și o pasăre.

În toamna anului trecut, Macaulay Culkin și Brenda Song au fost surprinși de paparazzi în timp ce erau la plimbare alături de animalele lor de companie. Aceștia au atras atenția tuturor în special datorită modului inedit în care au ales să își plimbe pisica: într-un cărucior de copil.

Culkin va apărea în cel de-al zecelea sezon al serialului American Horror Story. Ryan Murphy, creatorul serialului, a dezvăluit în mai 2020 pentru E! News motivul pentru care și-a dorit ca Macaulay Culkin să facă parte din distribuție. „Am admirat întotdeauna munca lui Macaulay Culkin. Mi-a plăcut tot ce a făcut, îmi place și ceea ce a făcut în Home Alone și nu a mai lucrat de ceva vreme.”

Citește și:
Richard Gere și Alejandra Silva, apariție inedită la un an după ce au devenit părinți pentru a doua oară

Foto: Profimedia

Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video