Locuința Rihannei a fost jefuită, iar suspectul a petrecut noaptea acolo

Reședința Rihannei din L.A., Hollywood Hills, a fost jefuită joi dimineață, au confirmat autoritățile pentru E! News.

Locuința Rihannei a fost jefuită, iar suspectul a petrecut noaptea acolo

Departamentul de poliție din Los Angeles a arestat deja un suspect care a fost acuzat de patrundere prin efracție și încălcarea proprietății. Potrivit TMZ, individul se pare că și-a petrecut noaptea în locuința cântăreței.

Poliția a fost anunțată datorită alarmelor care au pornit când infractorul a încercat să pătrundă în locuință.
Deși nu se știe încă care a fost scopul jafului sau dacă s-a furat de fapt ceva, Riri a scăpat nevătămată, din fericire, aceasta neaflându-se în locuință în acea seară.

Artista și-a achiziționat locuința din Hollywood Hills în urmă cu doar câteva luni, în august 2017. Zvonurile spun că Rihanna ar fi plătit undeva la 6.8 milioane de dolari pentru aceasta.

Infracțiunea a venit la doar câteva zile după ce artista a purtat la Gala MET o ținută care a creat un val de controversă din partea fanilor. Nu toată lumea a apreciat ținuta inspirată din costumul Papei.

Rihanna nu a comentat încă asupra întâmplării. În curând își va lansa și noua linie de lenjerie intimă Savage x Fenty care se așteapă să doboare recorduri în vânzări, exact cum a facut-o și lansarea liniei de cosmetice a artistei, Fenty Beauty.

Citește și:
OMG! Cum a arătat Rihanna la Met Gala 2018!

Text: Sayyad Roxana
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people