La 14 ani, Kate Middleton a fost nevoită să se transfere la altă școală dintr-un motiv bine întemeiat

Kate Middleton a avut un început dificil de adolescență, confruntându-se cu acte de bullying din partea colegilor săi de clasă.

La 14 ani, Kate Middleton a fost nevoită să se transfere la altă școală dintr-un motiv bine întemeiat

Copiii pot fi foarte răi unii cu ceilalți, cu atât mai mult în adolescență, când cei mai extrovertiți dintre ei își fac o mulțime de prieteni și construiesc grupuri, iar cei introvertiți au parte adesea de un comportament ostil din partea lor. Contrar așteptărilor celor care o urmăresc și o apreciază astăzi pe Kate Middleton, Ducesa a fost nevoită să se confrunte cu răutățile copiilor care ajunseseră să fie atât de intense, încât a cerut să fie transferată la o altă școală.

În 1996, Kate urma școala privată de fete Downe House, după care s-a transferat în mijlocul anului din cauza lucrurilor pe care le îndura din partea celorlalți elevi. Înainte să părăsească definitiv școala, Kate era o „epavă emoțională', potrivit descrierii colegei sale de clasă, Jessica Hay, care a vorbit despre acea perioadă cu publicația The Sun.

Astfel, Kate Middleton a ajuns la Marlborough College, în Wiltshire, o școală pe care Ducesa a îndrăgit-o profund. „Era palidă și foarte slabă, avea foarte puțină încredere în ea”, le-a spus Gemma Williamson, fosta colegă a lui Kate, celor de la Daily Mail.

Bullying-ul pe care Ducesa de Cambridge l-a experimentat la Downe House a fost atât de sever, încât ar fi început să-i apară iritații pe piele din cauza stresului, conform lui Joan Gall, tutorele ei de la Marlborough. „Când a ajuns era foarte tăcută. Este dificil să ajungi într-o școală atât de mare ca Marlborough, dar s-a integrat foarte repede. Făceam lucruri împreună, găteam, ne uitam la filme”, a continuat Joan.

Din fericire, Kate și-a găsit liniștea la Marlborough. Împreună cu Prințul William, ei au în vedere această școală pentru a-i înscrie la timpul potrivit pe Prințul George și Prințesa Charlotte.

Citește și:
Jumătate dintre britanici cred că Prințul Charles ar trebui să abdice după moartea Reginei

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people