Kim Porter, mama a trei dintre cei șase copii ai lui Sean „Diddy” Combs, a fost descoperită moartă

Kim Porter, fosta iubită a lui Sean "Diddy" Combs, a fost găsită moartă în locuința ei din Los Angeles.

Kim Porter, mama a trei dintre cei șase copii ai lui Sean „Diddy” Combs, a fost descoperită moartă

Kim Porter a avut o relație cu Sean „Diddy” Combs timp de 13 ani, până în 2007, când cei doi s-au despărțit definitiv. Aceasta a fost descoperită moartă joi în locuința sa din Los Angeles.

Potrivit informațiilor apărute până acum, un apel de urgență a fost afectuat din locuința sa, spunându-se că este vorba despre un stop cardiac. Autoritățile au confirmat decesul lui Kim Porter, declarând o persoană de sex feminin a fost găsită fără suflare în locuință.

Cauza decesului nu a fost anunțată oficial, însă potrivit Daily Mail este vorba despre pneumonie, de care suferea de mai multe săptămâni. Conform TMZ, Kim Porter și-a sunat medicul cu o zi înainte spunând că nu se simte mai bine.

Vestea morții lui Kim Porter a fost confirmată de reprezentantul lui Sean „Diddy” Combs: „Din păcate, pot confirma decesul lui Kim Porter. Vă rog să respectați intimitatea familiei în aceste momente.”

Kim Porter și Sean „Diddy” Combs au început o relație în anii ’90 și au avut mai multe despărțiri până în 2007, când separarea lor a fost definitivă. Cei doi au împreună trei copii, Christian, în vârstă de 20 de ani și gemenele DLila Star și Jessie James, în vârstă de 11 ani. Sean Combs l-a crescut alături de Kim și pe fiul acesteia, Quincy, considerându-l mereu și fiul său.

https://www.instagram.com/p/Bpx4KzsBTPD/

Relația celor doi a fost una complicată, ei luptându-se în instanță pentru custodia copiilor în 1999. Înainte ca aceștia să se împace în 2003, Diddy a avut o relație de doi ani cu Jennifer Lopez.

Combs mai are doi copii din relațiile anterioare, Justin, în vârstă de 24 de ani și Chance, în vârstă de doisprezece ani. „Am trei fete, trei băieți și toți sunt oameni minunați. Au foarte multă dragoste în inima lor. Sunt cel mai norocos om din lume”, a declarat Diddy pentru People în 2017.

https://www.instagram.com/p/BqOenPlAZnf/

Artistul a vorbit în trecut și despre femeile cu care are acești copii, spunând că sunt prietenele lui cele mai bune și sunt minunate. „Am fost cu adevărat binecuvântat să am relații minunate, incredibile care mi-au oferit acești copii de la aceste femei foarte puternice, inteligente și frumoase. Mamele copiilor mei sunt cele mai bune prietene ale mele. Îmi scot pălăria în fața lor.”

Citește și:
Interviu exclusiv P. Diddy : „Starurile inca se nasc in fata oglinzii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people