Kim Kardashian dezvăluie la ce eveniment din viața ei a avut cele mai mari emoții (și nu este vorba despre nuntă)

Kim Kardashian a povestit recent despre cel mai emoționant eveniment din viața ei.

Kim Kardashian dezvăluie la ce eveniment din viața ei a avut cele mai mari emoții (și nu este vorba despre nuntă)

Te-ai aștepta ca probabil cea mai fotografiată femeie din lume să fie oarecum imună la miile de camere și aparate foto care îi surprind fiecare mișcare și fiecare unghi al feței și corpului. Ei bine, lucrurile nu stau chiar atât de simplu. Într-un teaser pentru următorul episod din Keeping Up With the Kardashians, Kim vorbește despre emoțiile pe care le-a avut pentru Gala Met de anul acesta, dar și nervii care au dus-o în situații extreme, un eveniment pe care l-a numit mai stresant decât propria nuntă.

În acest episod, Kim, Kendall și Kylie se pregătesc pentru Gala Met, un eveniment așteptat cu multă nerăbdare în fiecare an, atât de celebritățile care își creează cele mai impresionante ținute, cât și pentru public, care urmărește îndeaproape fiecare detaliu al pieselor alese, dar și în ce măsură a fost respectată tema galei. Kim pare să simtă cel mai mult stresul, când este machiată, coafată și îmbrăcată, toate în același timp. „Este dimineața Met și continui să spun: „Nu înțeleg de ce am atâta anxietate pentru Met, simt această presiune, responsabilitate”, spune Kim în video.

„Probabil că sunt la fel de stresată ca la nuntă. Nu știu de ce devin atât de emoționată pentru Met. Poate pentru că sunt fotografiată din fiecare unghi”, a continuat starul din Keeping Up with the Kardashians.

Pentru tema de anul acesta a mult așteptatului eveniment, Camp: Notes on Fashion, Kim Kardashian a ales o rochie Thierry Mugler, prima pe care designer-ul a creat-o personal după aproape două decenii. „Este o responsabilitate uriașă pentru mine pentru că el, sunt sigură, după ce nu a creat nimic 20 de ani, vrea ca această piesă să fie magică și specială și nouă, iar eu vreau ca totul să fie perfect”, a continuat Kim.

Citește și:
Cum arată casa de 1,8 milioane de dolari pe care Meghan Markle o are în Los Angeles

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people