Kendall Jenner a mărturisit că obișnuiește să consume marijuana

Kendall Jenner, modelul în vârstă de 24 de ani, a mărturisit public pentru prima oară că obișnuiește să consume marijuana.

Kendall Jenner a mărturisit că obișnuiește să consume marijuana

Kendall Jenner și sora sa, Kourtney Kardashian, au fost invitate în luna ianuarie a acestui an, în cadrul podcast-ului Sibling Rivalry With Kate Hudson and Oliver Hudson. Cele două au făcut o serie de dezvăluiri personale, însă afirmația care a surprins pe toată lumea a venit din partea lui Kendall, anunță site-ul People.

„Dacă cineva din familia voastră ar fuma marijuana, cine ar fi acela?”, le-a întrebat Oliver Hudson pe cele două surori. „Kendall!”, a răspuns fără să stea pe gânduri Kourtney.

Iar tânărul model a confirmat. „Fumez marijuana. Nimeni nu știe, așa că este pentru prima oară când vorbesc despre asta”.

Deși nu a oferit mai multe detalii, Kendall nu este singura din familia Kardashian care a recunoscut că a consumat droguri. Kim Kardashian a dezvăluit într-un episod din Keeping Up with the Kardashians că a folosit ecstasy în două momente extrem de importante din viața sa. Prima oară în 2000, când s-a căsătorit cu Damon Thomas, și a doua oară în 2003, când a filmat celebrul videoclip sexy.

„Am luat ecstasy și m-am căsătorit. Am mai luat o dată, și am făcut înregistrarea sexy”, a mărturisit Kim. „Erai high când ai filmat clipul sexy?”, a întrebat-o Scott Disick în timpul episodului din KUWTK.  „Absolut. Toată lumea știe asta. Maxilarul îmi tremura într-una”, a răspuns soția lui Kanye West.

Recent, Kim Kardashian a anunțat public finalul reality show-ului Keeping Up with the Kardashians pe rețelele sale de socializare. Ultimul sezon va fi difuzat la începutul anului 2021.

„Cu inimile îndurerate am luat decizia dificilă de a ne lua rămas bun de la Keeping Up with the Kardashians. După 14 ani și 20 de sezoane, sute de episoade, suntem mai mult decât recunoscători față de toți cei care ne-au urmărit de-a lungul acestor ani – atât în clipele bune, cât și în cele rele, atunci când am fost fericiți, când am plâns. Vom prețui pentru totdeauna amintirile minunate și oamenii pe care i-am întâlnit în tot acest timp.  Fără Keeping Up with The Kardashians nu aș fi unde sunt astăzi, a scris Kim pe pagina sa de Instagram.

Citește și:
Kim Kardashian și Kylie Jenner, apariție șocantă într-un videoclip

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people