Kate Middleton a primit o distincție importantă de la Regină. Despre ce este vorba?

Kate Middleton a primit o distincție importantă de la Regină și a ieșit pentru a doua oară în public purtând însemnul. Ce semnifică decorația primită de Ducesa de Cambridge?

Kate Middleton a primit o distincție importantă de la Regină. Despre ce este vorba?

Cei care au luat parte la o cină de stat de la Buckingham Palace au putut observa că Ducesa de Cambridge Kate Middleton a primit o distincție de la Regina Elisabeta a II-a. Kate a purtat o rochie de seară splendidă, semnată de casa britanică Alexander McQueen, o tiară cu o semnificație aparte (Lover’s Knot, pe care obișnuia să o poarte și prințesa Diana), și un colier din diamante și perle care a aparținut Reginei Alexandra.

Însă atenția tuturor participanților la eveniment a fost atrasă de faptul vizibil că Kate Middleton a primit o distincție importantă din partea Reginei: Royal Family Order.

Kate Middleton a primit o distincție din partea Reginei. Ce semnifică aceasta?

Royal Family Order este un ordin acordat de Regină ca o recompensă pentru serviciile aduse Coroanei. În mod normal, decorația este alcătuită dintr-un portret al Reginei pictat pe fildeș, înconjurat de diamante, și dintr-o fundă. Ordinul este purtat doar la evenimente de cel mai înalt nivel, în prezența Reginei.

Interesant este, de data aceasta, faptul că Kate Middleton a primit o distincție de la Regină, dar că aceasta nu urmează întru totul descrierea oficială, clasică, a obiectului. Anume, medalia lui Kate este realizată pe sticlă, și nu fildeș, lucru pe care specialiștii în eticheta regală îl pun pe seama faptului că atât Kate, cât și Prințul William s-au angajat să oprească comerțul cu fildeș.

Nu doar Kate Middleton a primit o distincție din partea Reginei, dintre persoanele intrate în familia regală, ci și Sophie, Contesa de Wessex (soția Prințului Edward) și Camilla, Ducesa de Cornwall (soția Prințului Charles). Aceste medalii sunt interpretate drept aprecieri pentru servicii aduse Coroanei și acordate de Regină, iar în general sunt purtate pe panglici transversale, așa cum a purtat, la aceeași ocazie, Camilla.

Interesant mai este și faptul că soțiile capetelor încoronate primeau în mod normal Royal Victorian Order. Aparent, Kate Middleton nu poartă pentru prima dată distincția oferită de Regină – ea ar mai fi apărut în public purtând-o la o recepție în decembrie 2017.

Ducesa de Cambridge Kate Middleton a primit o distincție specială, deci, din partea Reginei, mai cu seamă dacă ținem cont de faptul că ultima persoană care a primit același ordin, cu același grad de apropiere cu Regina, a fost Prințesa Mary de Teck, căsătorită cu nepotul Reginei Victoria, Prințul George, Duce de York, în 1893.

Citește și:
Sarcina lui Meghan Markle este considerată a fi geriatrică' – ce înseamnă acest lucru

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people