Justin Bieber vorbește deschis despre consumul de droguri

Justin Bieber a făcut câteva declarații extrem de sincere despre problemele cu care se confruntă, inclusiv depresie, anxietate și ADHD.

Justin Bieber vorbește deschis despre consumul de droguri

Justin Bieber, în vârstă de 25 de ani, este printre vedetele care a vorbit despre ce înseamnă faimă, dar și efectele negative pe care le-a avut asupra vieții sale personale.

Cântărețul a postat pe Instagram un mesaj în care povestește cum s-a reflectat faima asupra vieții sale, încă de la vârsta de 13 ani, cum a fost să crească într-o familie instabilă, dar mai ales cum a fost să aibă la îndemână totul. În același timp, el a fost și extrem de sincer cu privire la consumul de droguri, care l-a afectat la vârsta de 19 ani. El a spus că „s-a folosit de toate relațiile pe care le-a avut” și era „nerespectuos cu femeile.”

„Eram revoltat și nervos”, a scris el. M-am distanțat de toată lumea care mă iubea și mă ascundeam, devenim precum o fantomă. Credeam că nu mă voi mai schimba. Nu am crescut într-o familie stabilă, părinții mei erau despărțiți și nu aveau bani, erau încă tineri și rebeli”, a explicat el. „Pe măsura ce mă foloseam de talentul meu și deveneam foarte cunoscut, totul s-a întâmplat destul de repede, în doar doi ani. Toată viața mea s-a schimbat.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Hope you find time to read this it’s from my heart

O postare distribuită de Justin Bieber (@justinbieber) pe


Justin a fost sincer și în legătură cu copilăria pe care a avut-o, problemele și frustrările pe care le-a avut, dar și cât de des își amintea cât este grozav în ceea ce face. „Am pornit de la un tânăr de 13 ani dintr-un oraș mic, la o persoană iubită și dorită de toată lumea.”

El a mai spus că niciodată nu a știut cum să gestioneze faima pe care a avut-o și responsabilitatea care a venit după ea. „Toată lumea făcea orice pentru mine, așa că niciodată nu am învățat lucrurile fundamentale. La 18 ani, nu aveam responsabilități, aveam milioane de dolari și acces la orice îmi doresc. Este înspăimântător pentru oricine. La 20 de ani, am făcut mai multe alegeri nepotrivite și am fost atât cel mai iubit și adorat de oameni, cât și cel mai judecat și urât din lume.”

În ciuda tuturor problemelor, el și-a găsit sprijinul în oameni, inclusiv în soția lui, Hailey Baldwin, care l-a încurajat să meargă mai departe. „Am o mulțime de bani, haine, mașini, premii, reușite, și totuși nu eram împlinit. Mi-a luat mult să repar toate acele decizii pe care le-am luat și relațiile pe care le-am avut. Din ferire, Dumnezeu m-a binecuvântat cu oameni extraordinari care mă iubesc pentru ceea ce sunt. Acum, am parte de cea mai bună perioadă din viața mea: mariajul. Ceea ce este minunat, nebunesc, dar și o nouă responsabilitate pentru mine. Înveți cum să fii răbdător, să ai încredere, să faci compromisuri, să fii bun, iar toate astea te fac să fii un bărbat mai bun.”

O sursă a declarat pentru People faptul că Justin s-a confruntat și cu depresia: „Pentru prima dată, el vorbește despre nevoile pe care le are. El are și un sprijin incredibil din partea lui Hailey, soția lui. Ea este acolo pentru el, îl înțelege și este mereu pregătită să îl ajute. El realizează cât de norocos e să o aibă alături.”

Justin Bieber și Hailey Baldwin se pregătesc de cununia religioasă, care va avea loc luna viitoare.

Citește și:
Justin Bieber este acuzat de fosta lui coregrafă, Emma Portner, că are un comportament josnic față de femei

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people