Jennifer Lopez, un show epic la MTV Video Music Awards 2018

Jennifer Lopez a făcut un spectacol de neuitat seara trecută, la MTV Video Music Awards 2018. J.Lo, deținătoarea premiului „Michael Jackson Video Vanguard” de anul acesta, a cântat cele mai faimoase hit-uri din întreaga sa carieră și ne-a uimit pe toți cu prestația, discursul și ținutele impecabile.

Jennifer Lopez, un show epic la MTV Video Music Awards 2018

Alex Rodriguez, actualul partener al artistei, s-a bucurat de show-ul de la MTV Video Music Awards 2018, dansând și filmând-o pe J.Lo pe tot parcursul recitalului. Spre sfârșitul spectacolului, Lopez a interpretat chiar și câteva piese vechi, de la începutul carierei sale în muzică.

Sala a cântat alături de ea și de Ja Rule melodii precum „Im Real' și „Aint It Funny'. Pentru această parte din show, scena a fost acoperită cu graffiti, iar Lopez a urcat în trenul numărul 6, un aspect care să ne aducă aminte de rădăcinile newyorkeze ale artistei.

J.Lo a urcat pe scena de la MTV Video Music Awards după 17 ani, ultima sa prestație în cadrul evenimentului fiind în 2001. La momentul acceptării premiului, artista a mulțumit familiei, oamenilor din industria muzicală și susținătorilor ei printr-un discurs emoționant.

„Muzica, actoria, întreaga mea carieră a fost întotdeauna un fel de obsesie pentru mine. Oamenii spuneau `Faci prea multe`. `Poți face doar un singur lucru`. Am avut mereu în minte acest lucru, am fost mereu o persoană care a spus `De ce nu?`. Deci, a trebuit să-mi construiesc într-un fel propriul drum, să-mi scriu propriile reguli. Și am fost obsedată în acest fel pentru un timp. Am muncit și am muncit și am muncit.

Dar asta s-a întâmplat până când doi îngeri au intrat în viața mea, și totul s-a schimbat. Acum, astăzi, sunt aici mai puternică și sunt mai bine ca niciodată datorită vouă. Vă mulțumesc, Max și Emme (cei doi gemeni ai artistei – n.red.). Mai sunt atât de multe lucruri de făcut și știu în inima mea că viitorul este chiar mai strălucit decât orice altceva am realizat până acum, datorită vouă'.

https://www.instagram.com/p/Bmuc_VwnP1o/?tagged=jenniferlopez

Jennifer i-a mulțumit și partenerului ei, Alex Rodriguez, alături de care a primit și premiul pentru cel mai bine îmbrăcat cuplu al anului.

„Universul este infinit, la fel este și ceea ce putem împlini împreună, cu dragoste, încredere și înțelegere. Mai sunt atât de multe de făcut și de experimentat și nu există nimeni altcineva cu care mi-aș dori să le fac, dragul meu. Ești macho-ul meu și te iubesc.

Mulțumiri speciale tuturor fanilor mei. Mi-ați bucurat inima și sufletul și ați devenit o parte din mine. Loialitatea este totul pentru mine. Toți cei care mă cunosc știu asta, m-ați câștigat pentru totdeauna, mulțumesc și vă iubesc', a încheiat J.Lo.

Pe tot parcursul MTV Video Music Awards 2018, Jennifer Lopez a schimbat șase ținute Versace, în care a atras privirile și admirația tuturor. Artista și-a făcut apariția pe covorul roșu într-o rochie argintie, lungă și sexy, pe care a completat-o cu o pereche de sandale argintii.

În timpul show-ului, J.Lo a ales o ținută cu renumitul imprimeu al Casei Versace, un body auriu pentru coregrafii, alături de care a adăugat, mai târziu, o haină de blană. A continuat, apoi, cu un costum complet auriu, format din pantaloni, hanorac și o pereche de sneakers, iar la final, pentru acceptarea premiului a purtat o rochie încrustată cu pietre prețioase și pene.

Jennifer Lopez este prima artistă de origine latină care primește premiul „Michael Jackson Video Vanguard'. Artiștii care s-au bucurat, de-a lungul timpului, de renumitul premiu sunt Michael Jackson, Madonna, Britney Spears, Beyoncé și Kanye West.

Citește și:
Cel mai BINE îmbrăcate vedete la MTV Video Music Awards 2018

Foto: Image.net și Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people