Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, de nerecunoscut pe platourile de filmare

Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio joacă într-o producție Netflix care se filmează în Boston, iar imaginile de pe set le arată pentru prima dată pe cele două staruri întruchipând personajele din film.

Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, de nerecunoscut pe platourile de filmare

Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio s-au întors la muncă, în plină pandemie, lucrând la cel mai nou proiect al lor, Don’t Look Up, o producție Netflix care se filmează, momentan, în Boston. Cei doi au fost surprinși de camere întruchipând personajele din film, care îi arată așa cum nu i-am văzut prea des. Jennifer Lawrence are breton și este roșcată, iar DiCaprio poartă ochelari de vedere, o tunsoare neglijentă și o cămașă în carouri, nedeosebindu-se cu aproape nimic de persoanele care trec zilnic prin gara South Station din oraș.

Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, amândoi recompensați cu Oscar pentru rolurile lor, lucrează acum la pelicula Don’t Look Up, regizată de Adam McKay, în care joacă rolurile a doi astronomi care încearcă să avertizeze pe toată lumea că un meteorit gigantic va distruge lumea în mai puțin de șase luni. Da, poate că îți este familiar acest scenariu, dar cu siguranță vei dori să vezi mega-producția care îi mai are în distribuție pe Meryl Streep, Timothée Chalamet, Cate Blanchett, Matthew Perry și Ariana Grande, printre alții.

Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio au avut, și ei, o perioadă de întrerupere a activității cauzată de pandemie, însă chiar și acum filmările se realizează urmând cele mai stricte reguli, cei doi purtând viziere atunci când au ajuns la South Station. Lawrence a apărut ultima dată într-un film anul trecut, în X-Men: Dark Phoenix, în vreme ce DiCaprio a jucat în Once Upon a Time… In Hollywood.

Don’t Look Up este primul proiect la care cele două celebrități, Jennifer Lawrence și Leonardo DiCaprio, lucrează împreună. Lawrence a povestit recent despre felul în care și-a petrecut acest an, spunând într-un podcast că e o fată de casă „și cea mai leneșă persoană din lume. Cea mai bună a lui Cooke (Maroney, soțul lui Jennifer Lawrence, n.red.) despre mine este: Oh, vrei să te întorci direct acasă? Sau: oh, nu, iar trebuie să stai în pat toată ziua.”

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Splash News (@splashnews)

Citește și:
Fostul Principe Nicolae a dezvăluit primele fotografii cu fetița sa, Maria-Alexandra

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people