Isabel Allende – Puterea feminitatii

Cea mai cunoscuta scriitoare de limba spaniola din lume, in dialog exclusiv cu ELLE Romania despre familie, feminism, politica, agresiunea americana in lumea de azi si durerea unei mame care si-a pierdut copilul. Interviu de: Mihaela Frank

E suficient sa citesti o singura carte semnata de Isabel Allende ca sa te indragostesti iremediabil de toate celelalte, sa le cauti si sa le astepti cu nerabdare si bucurie. Excelenta povestitoare, cu un stil extrem de feminin si plin de forta, emotie si pasiune, ea este astazi una dintre cele mai cunoscute scriitoare din lume. Iar Isabel Allende seamana foarte mult cu cartile sale. Atit de mult, incit toata lumea o intreaba cit adevar si cita fictiune exista in romanele pe care le scrie.

Ca si personajele sale, Isabel Allende vorbeste din inima. E o femeie pasionala si extrem de independenta, care, de-a lungul extraordinarei sale vieti a fost nevoita sa se re-inventeze de mai multe ori.

S-a nascut intr-o familie de diplomati chilieni, tatal sau fiind fratele lui Salvador Allende, fostul presedinte al tarii, care avea sa fie inlaturat de la putere pe 11 septembrie 1973, in urma unei violente lovituri de stat militare.

La scurt timp, Isabel Allende este nevoita sa-si paraseasca tara si sa plece in exil, in Venezuela. Credea ca pleaca pentru scurt timp, ca dictatura lui Pinochet nu avea cum sa dureze mult. Avea sa stea in exil 13 ani. Acolo incepe sa scrie, avind drept sursa de inspiratie propriile experiente si amintiri. Mai tirziu avea sa spuna ca, probabil, daca ar fi ramas in tara sa, nu ar fi ajuns niciodata scriitoare, scrisul fiind pentru ea o moda­litate de a se elibera de ura si durere. Dovada este chiar primul ei roman, "Casa spiritelor", pe care l-a inceput ca pe o scrisoare catre bunicul sau, aflat pe patul de moarte in Chile, sau "Paula", cartea pe care a scris-o mult mai tirziu, dupa moartea fiicei sale.

Memoria trecutului e foarte importanta pentru Isabel Allende, iar primele sale romane – aparute si in romaneste, la Editura Humanitas (Casa spiritelor, Fiica norocului, Portret in sepia) – sint adevarate calatorii magice in trecutul familiei sale, populat cu personaje feminine puternice, spirite, vise si premonitii. In acelasi timp, lumea romanelor sale nu este straina de lumea politica, aceasta din urma intervenind dramatic in viata personajelor protagoniste, intocmai ca si in viata autoarei. Nici problemele sociale nu o lasa indiferenta, scriitoarea fiind o cunoscuta militanta impotriva nedreptatii si a inegalitatii de sanse dintre femei si barbati.

Spre sfirsitul anilor ‘80, Isabel Allende se muta in Statele Unite si se casatoreste cu un american. Trebuie sa se adapteze, inca o data unei tari noi si unei alte culturi, dar viata ei pare, in sfirsit, asezata: are o familie fericita si e recunoscuta drept una dintre cele mai bune scriitoare ale lumii. Insa soarta mai avea o lovitura pregatita pentru ea. Fiica sa, Paula, moare, la 28 de ani, iar durerea mamei avea sa se transforme, din nou, intr-o carte.

Astazi, Isabel Allende spune ca viata i-a oferit prea multe si nu indraz­neste sa-si mai doreasca ceva de la viitor. si totusi… Cititi dialogul care urmeaza si veti vedea ca Isabel Allende mai are, inca, multe de spus.

ELLE: Cartile dumneavoastra ilustreaza un univers feminin complex, populat cu personaje puternice si bine conturate si generatii de femei extrem de atasate unele de altele. Putem spune ca sinteti o feminista?

Isabel Allende: Am fost feminista inca de cind eram copil. Toata via­ta am dezaprobat patriarhatul si am luptat pentru drepturile femeilor. Asta nu inseamna ca nu-mi plac barbatii. Ii iubesc! Dar nu-mi place felul in care e construita lumea si incerc s-o schimb. Ca sa va raspund la intrebare, cred ca tot ceea ce sint ca persoana se reflecta in opera mea de scriitor, inclusiv ideile femeniste.

ELLE: Deci faptul ca v-ati nascut intr-o societate machista a facut din dumneavoastra o luptatoare pentru drepturile femeilor?

I.A.: M-am nascut in anii ’40, intr-o societate foarte conservatoare, catolica si patriarhala, intr-o familie foarte stricta, in care bunicul meu era un fel de Dumnezeu si barbatii aveau mai multe drepturi, libertati si posibilitati de a se realiza decit femeile. Eu n-am vrut sa traiesc la fel ca mama mea, sa fiu dependenta si supusa. Am vrut sa fiu ca bunicul. si aproape ca am reusit…
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people