Interviu exclusiv: Cate Blanchett, de vorba cu Roxana Voloseniuc

Cum este Cate Blanchett? Roxana Voloseniuc a stat de vorba cu ea si a ajuns la concluzia ca este precum toate reginele pe care le-a interpretat pana acum!

Interviu exclusiv:  Cate Blanchett, de vorba cu Roxana Voloseniuc

Un interviu cu un actor mi s-a parut intotdeauna o provocare. Un om a carui „meserie' este sa intre mereu in alte vieti si caractere face, din punctul meu de vedere, ceva dincolo de limita posibilului. Cu cat intri in pielea unui personaj si-l faci mai credibil, cu atat iti faci meseria mai bine – ma rog, simplist spus, dar asta e ideea. Asadar, cand ai actorul in fata ta, te intrebi inevitabil cu ce masti te asteapta la interviu, ce roluri are de interpretat in acea perioada, ce il influenteaza si cum poti sa faci tu, ca jurnalist, sa dai macar cateva straturi la o parte si sa ajungi la omul din spatele aparentelor. Imi vine in minte mereu exemplul lui Joaquin Phoenix care, in timpul filmarilor la biografia lui Johnny Cash, Walk the Line, a studiat personajul atat de intens, incat a incercat sa traiasca pentru un timp intocmai ca celebrul cantaret, imitandu-i stilul de viata (iar in acei ani, stilul de viata nu prea era bazat pe ceai verde si sparanghel). Experimentul l-a transformat in scurt timp pe Phoenix intr-un alcoolic dependent de droguri (la fel ca Johnny Cash)… si nu a putut iesi din rol decat printr-o perioada lunga, petrecuta la un centru de reabilitare, si prin repaus.

Pe Cate Blanchett o mai vazusem de doua ori in decursul a zece ani. Prima data la o cina privata la Londra, la ELLE Style Awards, unde a urcat pe scena si a inmanat un premiu (acolo premiile se decerneaza intr-un cadru restrans, ca apoi seara sa continue cu o petrecere unde sunt invitati un numar mai mare de oameni). Tin minte ca cele cateva cuvinte pe care le-a spus au completat prima impresie pe care mi-o facusem despre ea: o prezenta misterioasa, glaciala, care nu invita neaparat la apropiere. La fel am simtit ani mai tarziu, in decembrie 2015, la lansarea Calendarului Pirelli de la Londra, unde a fost gazda. Acelasi umor ascutit, aceeasi prezenta impunatoare, replici inteligente si o stapanire de sine care te facea sa intelegi de ce este ea si nu altcineva.

In momentul in care am anuntat pe social media ca urma sa fac un interviu la Londra (da, tot Londra) cu Cate Blanchett, retelele mele de socializare au explodat efectiv. Stiam ca este o actrita iubita si apreciata, dar valul de comentarii si entuziasm a fost atat de mare incat am ramas realmente uimita. Cate Blanchett este iubita si apreciata pentru ca este o actrita extraordinara, si nu pentru ca a investit in imaginea ei sau pentru ca a folosit alte instrumente de marketing sau publicitate. Despre viata ei personala nu stii mai nimic si parca nici nu te intereseaza sa afli, pentru ca nu asta este ce te atrage la ea.

Nu tin minte sa o fi vazut prin tabloide sau in alte medii in afara filmului sau a teatrului. Si chiar nu m-am mirat atunci cand am citit o declaratie in care marturisea ca este socially awkward. Asta a fost si prima mea curiozitate despre ea. Mi-a raspuns zambind, un zambet mult mai cald si mai prietenos decat ma asteptam: „Nu suntem cu totii asa? Singurele momente in care simt ca plutesc sunt cele in care sunt cu familia mea sau pe scena. In public sunt ingrozitoare.

Era imbracata intr-un costum cu pantaloni gri, cel mai probabil Armani, o pereche de pantofi neutri cu toc mediu si o camasa din matase bej. Nimic special, si totusi radia. „E de la machiaj si de la coafura. Mi le-au facut altii de dimineata, si asta ajuta mereu', imi spune zambind din nou. Sa nu-ti imaginezi vreun machiaj complicat, era vorba despre no make up make up, nimic mai mult. „Dar ar trebui sa ma vezi la sase dimineata. Sunt ca o bucata de hartie mototolita, ca acele hartii japoneze foarte comprimate, care in contact cu apa infloresc. Asa sunt eu dimineata, la rasaritul soarelui. Sunt o persoana destul de nocturna. Cand ceilalti dorm, eu incep sa lucrez. Dar asta inseamna ca nu dorm prea mult si sunt mereu restanta in ceea ce priveste somnul. In plus, tocmai am renuntat la cafea si nu mi-e usor, imi place mult cafeaua, dar e cea mai buna solutie.'

Intotdeauna m-a fascinat frumusetea acestei actrite si, cumva, de la an la an mi se pare tot mai interesanta, mai speciala. „Niciodata nu m-am considerat o femeie frumoasa. Nici gand de asa ceva. Sigur ca ma simt frumoasa in ochii copiilor mei, ai partenerului meu, dar sa gandesc eu despre mine in acesti termeni, asta niciodata. La inceputul carierei, atunci cand eram inca in scoala, ma gandeam ca aceasta industrie e facuta pentru femei frumoase, care arata impecabil, si chiar si azi ma mir ca am o cariera in cinematografie. Se vorbeste azi foarte mult despre dualitatea dintre puterea masculina si fragilitatea feminina, iar eu sunt o persoana care arata diferit, ciudat pentru multi, si le-a luat mult timp oamenilor sa se hotarasca in ce zona, in ce tipar sa ma plaseze. Dar in acest timp eu am mers mai departe si am facut ce m-a interesat pe mine, nu am asteptat. Adica am facut teatru, am ales roluri mai mici, mai interesante, nu eram pregatita sa stau si sa astept sa decida ce vor face cu mine. Cred insa ca, cu cat mai multe femei atipice primesc o sansa sa faca ce-si doresc, cu atat se extind posibilitatile pentru toti cei care nu fac parte dintr-un anumit tipar de frumusete, pentru cei cu forme si marimi diferite, pentru etnii si orientari sexuale diferite. Cred ca in acest moment avem o priveliste foarte interesanta si, in cele din urma, schimbarea asteptata chiar va avea loc'.

Daca tot vorbim despre femei si inegalitati, o intreb daca crede ca femeile de la Hollywood sunt dezavantajate in fata barbatilor. „Industria cinematografica are angajati si contracte la fel ca industria bancara, farmaceutica sau orice alta industrie', imi raspunde ea. „La fel ca in oricare alt loc, nu exista inca egalitate in ceea ce priveste conditiile de munca si plata. Cand am terminat scoala de teatru, exista convingerea ca in cinematografie femeile au o cariera de scurta durata, iar barbatii pot juca pentru mai mult timp. Dar cred ca intotdeauna au existat femei care au demonstrat ca acest lucru este ridicol. Cand vorbim despre perioada de aur a Hollywood-ului ne gandim la Bette Davis, Joan Crawford, Katharine Hepburn, si lista poate continua. Toate au avut o cariera lunga, roluri variate si interesante, pentru ca oamenii scriau pentru ele, le puneau intr-o lumina buna si construiau proiecte in jurul lor. Astazi vorbim mult despre aceasta perioada, insa nu preluam aceste practici. Dar si aici cred ca lucrurile se schimba. Pe masura ce tot mai multe femei spun «destul, e ridicol», se creeaza oportunitati pentru celelalte, iar barierele vor fi pana la urma daramate. Desigur, te intrebi in ce secol traiesti cand ai astfel de conversatii. Cu siguranta ca suntem intr-un moment de cotitura si lucrurile se imbunatatesc.'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people