Interviu exclusiv The Coveteur: Secrete din dulap

Erin Kleinberg si Stephanie Mark vorbesc cu Elle Romania despre publicatia lor online, despre micile lucruri din care este alcatuit un stil personal remarcabil si despre secretele din dulapurile dupa care suspinam.

Site-ul The Coveteur s-a nascut la inceputul lui 2011 din convingerea designerului Erin Kleinberg si a stilistei Stephanie Mark ca blog-urile de street-style, prea numeroase si prea asemanatoare, nu mai sint suficiente pentru cei care vor sa isi duca dragostea pentru moda un pas mai departe. Asa ca cele doua, care au un trecut greu de ignorat in industrie (Stephanie a lucrat la ELLE SUA alaturi de Kate Lanphear, iar Erin a lucrat pentru W Magazine), au decis sa arunce o privire proaspata asupra celor care fac trend-urile sa vina si sa treaca in lumea modei.

Asta a insemnat un site pentru care cele doua nu s-au rezumat la a fotografia tinutele imbracate de cele mai stylish prezente ale momentului, ci pentru care au patruns adinc in cele mai invidiate dulapuri din lume si au vorbit cu proprietarii lor, incercind sa inteleaga care sint lucrurile care ii inspira si obiectele pe care acestia le iubesc. Asa a aparut The Coveteur, site-ul al carui nume semnifica in acelasi timp dorintele nerusinate pe care le putem avea uneori pentru o pereche de pantofi sau o bijuterie si voyeurismul de care suferim atunci cind dulapurile altora sint mai ademenitoare decit cele proprii – adica intotdeauna.

Fotograful Jake Rosenberg este cel care imortalizeaza garderobele si piesele cele mai dragi ale unor personaje fashionable in naturi moarte foarte creative, care, alaturi de explicatiile fotografiilor, dau o senzatie de intimitate aparte cu personajele care populeaza site-ul. Iar personajele sint ele insele unele pe care e greu sa le ignori, caci nimeni nu pare sa scape de privirile iscoditoare ale celor trei, de la designeri ca Erdem Moralioglu, Tabitha Simmons, Aurelie Bidermann, Tommy Hilfiger, Gaia Repossi, Eddie Borgo, Peter Som la It-girls ca Susie Lau, Audrey Marnay, Anna Dello Russo, Caroline de Maigret, Lauren Santo Domingo sau Liberty Ross, ale caror portrete si dulapuri stau alaturi de proiecte speciale realizate de The Coveteur cu brand-uri ca Chanel sau colaborari cu alte publicatii, fie ele in print sau online.

Nu e de mirare, deci, ca The Coveteur a avut un numar record de 20 de mii de vizualizari in prima zi de functionare si ca a reusit, intre timp, sa devina un reper in multitudinea de site-uri si blog-uri de moda.

Elle: Stiu ca ideea site-ului v-a venit dupa ce ati vazut filmul Reteaua de socializare. Voi de ce fel de retea ati avut nevoie ca sa faceti lucrurile sa se intimple?
The Coveteur:
Toti avem un trecut destul de consistent in lumea modei – ca designer, stilist si fotograf –, ceea ce inseamna ca am fost mereu in legatura cu o retea incredibila de oameni. Cind ne-a venit ideea sa lansam The Coveteur, am inceput sa reluam contactele cu o multime dintre cunostintele din micile noastre agende. Cu ceva noroc, am si avut parte de raspunsuri rapide si pozitive, toata lumea voia sa isi deschida dulapurile pentru noi.

Elle: Ce lucruri a trebuit sa stiti cind ati inceput sa lucrati pentru site? Ati avut o idee anume despre ce trebuia sa faceti sau ati invatat din mers?
The Coveteur:
Chiar nu am stiut foarte clar ce voiam sa facem. Stiam doar ca vrem sa luam trend-ul street-style-ului si sa il ducem mai departe, sa vedem cum fac alegeri cei care formeaza gusturile tuturor celorlalti oameni astazi. Cum existau deja o multime de alte blog-uri de street-style care inundau lumea modei, noi ne-am gindit sa facem ceva nou, ceva care le-ar oferi cititorilor nostri sansa de a privi, in premiera, in casele si dulapurile celor vizati.

Elle: Ce ati invatat despre moda si despre Internet in timpul care s-a scurs de la lansarea blog-ului?
The Coveteur:
Acum Internetul este un mediu crucial pentru evolutia… oricarui domeniu. Fie ca citesti un blog sau o revista, stai pe Twitter sau vezi fotografiile de la vreun Fashion Week, Internetul creeaza un spatiu de neinlocuit in care poti sa descoperi designeri noi, site-uri, oameni din industrie. Si noi, ca si Garance Doré, Scott Schumann sau Tommy Ton, ne datoram succesul acestei interactiuni facilitate de moda si de Internet. Desi ar fi interesant, noi nu ne putem aduce cititorii la sedintele foto – ar deveni cam aglomerate – ,dar prin intermediul Internetului oamenii chiar au parte de aceasta experienta, fara sa sufere din cauza diferentelor de fus orar si stind confortabil la ei acasa. In plus, Internetul promoveaza si o noua experienta de cumparare. Este un proces unic, mai ales pe site-ul nostru. Poti sa tragi cu ochiul in casele oamenilor, dupa care sa alegi sa cumperi aceleasi produse direct din galerie. Deci e, cu siguranta, un mediu nou si foarte incitant.

Elle: Cum va alegeti subiectele pentru site? De fapt, ce anume cautati atunci cind ajungeti in casele lor?
The Coveteur:
Ei, nu putem sa ne dam in vileag chiar toate secretele… dar in general alegem oameni care ne inspira. Nu trebuie neaparat sa fie celebritati sau editori la cine stie ce revista. Daca ne place stilul cuiva si il gasim interesant, daca ni se pare ca cineva poate sa inspire sau sa aiba o influenta, atunci alegem sa vorbim despre el. Cind ajungem in casa vreunui Coveteur cautam mai ales acele mici obiecte neobisnuite, ciudate, care au povesti de spus – un lucru care sa spuna multe despre persoana care il detine, despre stilul acesteia si despre ceea ce o inspira. Cel mai des cautam lucruri care sint rare, interesante si un pic neconventionale. Nu vrem sa fotografiem geanta momentului, site-ul nostru vorbeste mai degraba despre trend-uri care sint atemporale, nu despre hainele si accesoriile care creeaza isterii si care sint uitate miine. In schimb, ne place sa aratam ca moda are si o componenta ciclica. Am fotografia oricind o geanta Gucci din perioada Tom Ford pentru ca va fi mereu la fel de fresh ca in ziua in care a ajuns pentru prima data pe podium, si asta pentru ca designerii reinterpreteaza mereu idei din sezoanele trecute.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people