Interviu exclusiv Emmanuelle Beart – Lucruri pe care nu le-a spus niciodata

Fara farduri si fara tabuuri, Emmanuelle Beart ne povesteste despre copilarie si suferinta, dragoste si casatorie, despre timpul care trece, despre corp si despre imagine. Totul cu o sinceritate tulburatoare.
 

Interviu exclusiv Emmanuelle Beart – Lucruri pe care nu le-a spus niciodata

ELLE: Dupa faimoasa coperta a revistei ELLE, unde apareati goala, ati decis sa intrati iar in jocul adevarului, sa aruncati mastile, sa va aratati asa cum sinteti.

Emmanuelle Béart: Coperta aceasta a capatat o importanta exagerat de mare in viata mea: imi amintesc ca toata lumea imi vorbea numai despre asta! Si chiar si acum, dupa atita timp, in Franta, dar si in strainatate, trebuie sa explic mereu geneza acelei fotografii. Povestea a devenit o corvoada pentru mine, pentru ca intre timp m-am schimbat! Am alt corp, capul meu nu mai e la fel, firea mea s-a schimbat si ea. Asa ca mi-am zis: ce-ar fi sa o iau de la capat, ce-ar fi sa am curajul de a merge cit mai aproape de ceea ce pot fi azi? Relatia mea cu fotografa Sylvie Lancrenon este foarte speciala: cind ma fotografiaza, ma pot abandona total, asa cum nu o pot face in viata de zi cu zi. Privirea ei ma protejeaza, e pudica, deci ma ajuta sa depasesc multe limite.

ELLE: Cum puteti explica acum, dupa atita vreme, impactul pe care l-a avut acea coperta?

E.B.: Era o coperta cu rotunjimi, cu forme pline, care evoca un fel de plenitudine feminina. A dat nastere la multe discutii si la multe fantasme… Cele mai puternice si mai pozitive comentarii au venit din partea femeilor – si cred ca asta e urmarea faptului ca eram o femeie cu forme! In general, formele sint acoperite!

ELLE: Erati provocatoare…

E.B.: Nu era vorba de provocare, nici de exhibitionism. Atunci ma recunosteam in acea femeie. Asa eram eu: nu eram nici vulgara, nici nerusinata, nici obscena, nici provocatoare.

ELLE: Frumusetea va da putere?

E.B.: Am asteptat treizeci si doi de ani ca sa ma simt frumoasa! Mult timp am fost fetita cu nasul in vint si pistrui: preferam sa privesc fotografii cu mine decit sa ma uit in oglinda! Iar aparitia pe vreo coperta era un adevarat miracol! In fotografii mi se parea ca sint o fantasma, o femeie ireala, desprinsa de mine insami, ca intr-un joc foarte placut. In tot acest timp, am preferat imaginea E.B. in locul personajului.

ELLE: Oare aceasta constructie a imaginii nu falsifica?

E.B.: Mediul este cel care te impinge la asta… Eu am ajuns la 18 ani in universul media, dupa ce dadusem bacalaureatul si facusem filmul Manon des sources (Manon, fata izvoarelor). Am aparut pe douazeci de coperte cu Manon. Ceilalti hotarau pentru mine: trebuia sa fiu fata „frumoasa“, inocenta, buna. Doar ca eu nu ma simteam deloc asa!

ELLE: Nu va simteati buna?

E.B.: Ba da… Sint buna in sensul in care gindul de a-i face cuiva rau imi face mie foarte rau. Dar nu sint fermecatoare. Cind mi se spunea ca sint draguta, fermecatoare, delicioasa, ma intrebam despre cine-i vorba. Doar ca, fiind la inceput, nu-i luam in serios, ma lasam indrumata. Asa se intimpla: esti condus de mina, incetisor, catre un personaj redesenat, reinventat, si iti spui: „Ia te uita! Mi-ar fi placut sa fiu asa“. Iti place ima­ginea, o cultivi, incepi sa corectezi defectele, sa ai control.

ELLE: Vi s-a intimplat sa spuneti minciuni despre propria dumneavoastra persoana?

E.B.: Nu erau chiar minciuni. E vorba de un proces in care brodezi, imaginezi, fantasmezi, inventezi un trecut armonios care sa explice de ce ai un aer atit de fericit, de ce esti atit de frumoasa in fotografii. Dupa ceva vreme, incepi sa nu te mai simti atit de bine in mijlocul acestei povesti inventate, armonia asta perfecta iti da dureri de cap. Dar stii si de ce ai inventat tot acest univers: pentru a proteja, pentru a nu rani.

ELLE: Cind erati mica, nu va simteati protejata?

E.B.: Nu. Am crescut cu fratii si surorile mele intr-un mediu familial pasionant, dar nu foarte protector. Spun pasionant, pentru ca era o familie in care existau conflicte, generozitate, idealuri, umanism.

ELLE: Se simtea mostenirea lasata de mama dumnea­voastra?

E.B.: Da, mama era o comunista angajata. Participam si noi cu ea, lipeam afise, mergeam la intilniri.

ELLE: La ce virsta?

E.B.: Primele afise le-am lipit la opt ani! Mama mea a petrecut mult timp cu si pentru altii. Avea o asociatie care se numea Réflexe Solidarité. Se ocupa si de Restos du cœur (asociatie neguvernamentala care distribuie gratuit alimente persoanelor lipsite de mijloace de trai). Am crescut intr-un mediu de compasiune si empatie. Sint cea mai mare dintre cei cinci frati si, intr-un fel, i-am crescut pe ceilalti patru. Trebuia sa fim mereu responsabili: sa fim atenti sa nu cada cel mic, sa stim sa-i dam biberonul. Toate acestea fac ca azi sa avem intre noi o relatie extraordinara.

ELLE: V-ar fi placut sa aveti o educatie mai clasica?

E.B.: Evident! Visam sa am o mama cum aveau prietenele mele – asta era fantasma mea! Voiam o viata normala, o viata organizata, in care nu se merge cu Citroen 2CV, barbatii nu au parul lung si nici barba pina la buric. Doream sa fiu o persoana ca toate celelalte! Acum, uitindu-ma in urma, imi dau seama ca am avut parte de multa caldura umana. Sigur, se mai taia curentul, dar aprindeam luminari si era foarte vesel, chiar daca mi-am jurat, la un moment dat, ca niciodata sa nu mai stau fara curent electric si fara telefon! Ceea ce ma durea era privirea celorlalti. Nu pot sa iert sistemul educational de atunci, care ne intreba de ce nu am platit cantina, ca si cum nu stia deja motivul. Am fost data afara din toate sco­lile in care eram, pentru ca nu ascultam, imi placea sa provoc, deveneam violenta. Eram un copil singuratic, complexat, timid, dar, cind ieseam din aceasta timiditate, eram de o violenta salbatica. Brusc, deveneam o eroina si ma luptam cu autoritatea profesorilor, care era autoritatea suprema. Si faptul ca eram data afara era o satisfactie pentru mine.

ELLE: Cind v-ati dat seama de puterea erotica pe care o aveti?

E.B.: Am stiut foarte devreme ca posed o energie sexuala creatoare si m-am servit de ea. Daca nu as fi folosit-o, m-ar fi transformat in cenusa. E ca o energie solara cu care trebuie sa lucrez… O energie pe care regizorii o simt: se uita la tine si stiu, apoi exploateaza energia pentru filmele lor si, intr-un fel, te elibereaza.

ELLE: O actrita frumoasa, sexy, care transmite o senzualitate reala si care se foloseste de aceasta senzualitate in filmele ei. Ce parere aveti despre aceasta definitie?

E.B.: E perfect adevarata pentru actrita si pentru momentele cind joc. Dar in viata reala lucrurile stau altfel. La un moment dat, mi-am zis: „Trebuie sa ma gindesc serios la ceea ce fac sau voi ramine femeia care apare pe coperte si care nu are nimic de-a face cu mine. Exista riscul de a ma bloca in acest tipar sau ma pot salva, incercind sa ma apropii de femeia care imi seamana“. Inca nu am decis ce voi face! Imi place la nebunie sa fiu vampa stralucitoare, dar imi place si sa fiu eu insami, sa ies pe strada fara machiaj, fara ochelari de soare, fara palarie. Si daca trecatorii sint dezamagiti pentru ca par mai mica sau mai batrina decit pe ecran… atita paguba!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people