Interviu cu scriitorul Jeffrey Eugenides – Cititul e o ocupatie periculoasa

Unul dintre cei mai celebri scriitori americani a stat de vorba cu ELLE Romania despre romantism si casatorie, despre cautarile sale religioase si despre felul in care cartile pe care le citim ne influenteaza viata si felul in care privim lumea.

ELLE: O alta tema importanta a romanului este chiar intriga matrimoniala. De unde interesul pentru acest subiect?

J.E.: Intriga matrimoniala a fost mereu un subiect grozav de romane! Ma gindesc in special la romanele englezesti, in care exis­ta mereu povesti despre femei tinere care isi cauta un sot sau care trebuie sa aleaga intre potentialii soti – precum cele scrise de Jane Austen: Mindrie si prejudecata sau altele. Apoi, in secolul XIX, romanele cu intriga matrimoniala devin mai complexe, mai intunecate, iar povestea nu se termina in ziua nuntii, ci urmareste si casniciile femeilor respective. Poti vedea ce se intimpla cu eroinele cartilor dupa decizia de a se casatori. Si adesea casniciile respective sint nefericite. Chiar si Anna Kare­nina e un roman cu intriga matrimoniala, intr-un fel – o femeie e prinsa intr-o casnicie nefericita, iar eva­da­rea din aceasta casnicie ii ruineaza viata. Toate acestea sint povesti grozave, din care au iesit romane mari. Datorita schim­barilor sociale petrecute din secolul XIX pina azi, e imposibil pentru un scriitor contemporan sa scrie un astfel de roman. Ei bine, aceste carti sint importante pentru mine, le-am citit cu mare placere, iar romanul meu incepe prin a deplinge faptul ca toate aceste povesti minu­nate nu mai sint disponibile scriitorilor de azi, si in timp ce depling acest lucru in­cerc sa ga­sesc un mod de a resuscita acest tip de roman, de a scrie o carte cu si despre intriga matrimoniala in conditiile realitatilor contemporane. Evident, astazi femeile au un alt statut, o alta voce, isi cistiga singure existenta, nu mai sint nevoite sa-si sprijine viata pe un barbat si pot divorta oricind, deci decizia de a se casatori cu un anumit barbat nu mai atirna atit de greu, nu mai este atit de definitiva si nu mai determina atit de decisiv intreaga viata a unei femei. Lucrurile s-au schimbat mult si odata cu emanciparea sexuala. |n acelasi timp, visele romantice inca nu si-au pierdut valoarea, oamenii inca isi cauta jumatatea, inca vor sa-si imparta viata cu cineva. Casatoria (sau macar gasirea sufletului-pereche) e importanta si in zilele noastre. Altfel nu ar exista match.com si nici dez­baterea care anima America in aceasta perioada, pe seama casatoriei persoanelor gay. Ideea casatoriei este adinc implantata in mintile noastre. Asa incit am incercat sa vad ce se mai poate valorifica astazi din intriga matrimoniala si ce trebuie sa dispara.

ELLE: Mi se pare ca exista in cartile dumneavoastra o fascinatie pentru universul femi­nin – incepind cu Sinuciderea fecioarelor si terminind cu Intriga matrimoniala, unde ati construit un personaj feminin foarte bine inchegat. Puteti sa explicati acest interes?

J.E.: Ca scriitor, sint desigur interesat de oa­meni, in general, de felul in care oamenii simt si vad viata. Cum jumatate din popu­latia globului e formata din femei, mi se pare firesc si necesar sa ma gindesc si sa scriu despre aceas­ta parte a vietii. Nu-mi pot imagina sa scriu o carte in care sa nu existe femei si experiente feminine. Incearca sa-ti imaginezi cum ar arata scrierile lui Shakes­peare fara extraordinarele sale personaje feminine. Sau ale lui Tolstoi. Deci nu stiu daca e o fascinatie a mea personala, dar e cu siguranta ceva ce nu-mi pot imagina sa exclud din felul in care portretizez lu­mea.

ELLE: Nu ma gindeam ca ar trebui sa excludeti femeile din romanele dumnea­voastra. Doar ca felul in care reusiti sa patrun­deti in universul feminin mi se pare ca de­no­ta un interes aparte. Mai ales ca ati crescut intr-o familie fara fete…

J.E.: Atunci cind scriu, cind creez un perso­naj, incerc sa intru in mintea lui – fie ca e femeie sau barbat. Cred ca, in ceea ce priveste personajele feminine, ma apropii de ele, intr-un fel, asa cum cineva se gindeste la mama sa. Cresti linga mama, aproape de ea, si intr-o zi o pri­vesti si te intrebi cum a fost viata ei si cum a fost aceasta viata modelata de deciziile pe care le-a luat intr-un moment sau altul, sau poate de lucrurile pe care a trebuit sa le faca pentru tatal tau… Si asa incepi, pentru prima data, sa te gindesti la conditia femeii, punindu-ti intrebari despre mama ta. Eu n-am avut surori, asa incit n-am putut observa expe­rien­tele feminine ale fetelor de virsta mea. Dar, incetul cu incetul, crescind si extinzindu-mi orizontul in afara casei, am inceput sa am prie­tene, sa cunosc fe­te si sa vorbesc cu ele des­pre tot felul de lucruri, am inceput sa aflu tot mai multe despre cum se vede viata privita din celalalt unghi, de cealal­ta parte a diviziunii de gen. Povestile pe care le-am aflat legate de experientele de viata ale femeilor mi s-au parut toate profunde, uneori putin tragice. De altfel, multi dintre scriitorii pe care ii admir portretizeaza femei si experiente feminine – Henry James, in particular. Asadar, cred ca, pe de-o parte, romanele pe care le-am citit (precum Doamna Bovary sau Portretul unei doamne) si pe de alta parte experientele femeilor pe care le-am cunoscut m-au introdus in universul feminin si m-au facut sa-mi doresc sa scriu si despre femei, ca si despre barbati.

ELLE: Acum traiti alaturi de doua femei, sotia si fiica dumneavoastra, asa incit probabil ca vi s-au deschis si mai larg portile spre universul feminin…

J.E.: Cu siguranta, sa ai o fiica este extrem de revelator, fiindca acum vad cum este sa cresti ca femeie, vad la modul cel mai intim tipul de decizii pe care trebuie sa le ia o fata, comportamentul social al unei fete, ca­re difera mult de cel al baietilor si este determinat de alte lucruri. Sint foarte constient de toate astea si invat mult privindu-mi fiica crescind. Neavind surori, n-am vazut nimic din toate astea. E complicat. De fapt, cred ca e dificil sa cunosti o alta persoana, indiferent ca e femeie sau barbat. E un puzzle continuu sa intelegi ce se intimpla in mintea cuiva, sa incerci sa estimezi cit inte­lege fie­care din propria viata si din ceea ce i se intim­pla. Mi se pare la fel de dificil sa intri in mintea unei femei ca si in cea a unui barbat. Unii barbati sint foarte greu de inteles. Uneori, pentru ca femeile au tendinta de a formula cu mai mare usurinta ceea ce gin­desc, iar eu stau mult de vorba cu femei, am senzatia ca stiu foarte multe despre viata lor.

ELLE: Citi ani are fiica dumneavoastra?

J.E.: Treisprezece ani.

ELLE: V-a citit cartile deja?

J.E.: Nu, nu inca. O tin departe de ele deocamdata, pina va mai creste putin.

ELLE: Sinteti interesat de religie, asa cum este personajul dumneavoastra Mitchell?

J.E.: Da, ca si Mitchell, eram foarte interesat de religie la douazeci de ani. Multe dintre cartile pe care acesta le citeste sint carti pe care si eu le-am citit in acea perioada. Am urmat si eu cursuri de religie, alaturi de multi tineri care incercau sa gaseasca un sens in lume si sa-si puna ordine in propriile vieti. Cind am inceput sa scriu despre perso­najele mele care erau la acea virsta, aceste amintiri au revenit si l-am inzestrat pe Mitchell cu multe dintre experientele si gindurile mele.

ELLE: Deci interesul dumneavoastra pentru religie este unul mai curind intelectual?

J.E.: Nu doar. Nu cred ca poti fi interesat de cautarea adevarului daca nu crezi ca vei gasi adevarul. Si nu cred ca asta poate fi doar un demers pur intelectual. Experienta mea sea­ma­na foarte cu mult cu cea a lui Mitchell. Initial a fost un interes pur intelectual, dar am realizat destul de repede ca intelegerea reli­giei nu are cum sa fie pur intelectuala. Tre­buie sa o pui in practica si sa-ti afecteze in mod major viata. Daca acest lucru nu se intimpla, atunci nu va fi decit un exercitiu intelectual lipsit de substanta. Asadar Mitchell, prin voluntaria­tul pe care il face la Maica Tereza, isi testea­za capacitatea de a-si dedica viata caritatii, de a trece dincolo de interesul pur intelectual fata de religie si de a trai ca o persoana reli­gioa­sa, care se gindeste mai putin la el insusi decit o facuse pina atunci. Ceea ce se intim­pla cu Mitchell in cursul acestei calatorii si dupa asta mi s-a intimplat in mare parte si mie. Au fost si multe alte intimplari pe care pina la urma am fost suficient de intelept sa nu le po­vestesc in carte, dar asta-i alta poveste. Mitchell este genul de persoana care vrea sa creada, dar nu poate face saltul. |n cazul meu, investigatia in ceea ce priveste problemele sufletului si religia continua inca.

ELLE: Ati crescut intr-o familie religioasa? Bunicii dumneavoastra sint greci imigranti. V-au crescut in religia crestin-ortodoxa?

J.E.: Nu. Familia mea nu e religioasa, tocmai de aceea, cind am inceput facultatea eram total ignorant in ceea ce priveste religia. Fratele meu mai mare era hippiot si a practicat pentru un timp meditatia transcendentala, apoi celalalt frate a facut si el la fel. Mama mea a practicat si ea o vreme meditatia transcendentala si am facut-o si eu, pe la paisprezece ani, dar cam atit. M-am lovit de lipsa mea de cunostinte in materie de religie in facultate, citind literatura – Milton, de exemplu, sau Shakespeare – si nefiind in stare sa inteleg multe din referinte. Atunci m-am inscris la cursuri de religie ca sa-mi completez cunostintele, iar in scurt timp am realizat ca eram, de fapt, mult mai interesat de domeniu decit crezusem.

ELLE: De unde va vin ideile pentru carti, ce va inspira? Ce v-a facut, de exemplu, sa scrieti despre un hermafrodit?

J.E.: Nu stiu ce sa spun… Sint atitea lucruri interesante in lumea asta si dintr-un motiv sau altul unele dintre ele te atrag mai mult decit altele. De exemplu, mi s-a parut foarte interesant sa scriu o carte din punctul de vedere al unui intersexual. Nimeni nu mai facuse asta inainte, iar eu tin foarte mult la originalitate. Sigur, ideea de barbat-femeie se intilneste in literatura clasica si in antichitate, dar in cartea mea e o alta abordare, vorbesc despre hermafroditism din punct de vedere biologic, despre faptul ca e ceva conditionat genetic… Am vrut sa fac din acest personaj o persoana reala, pentru ca este vorba despre o conditie, o situatie care exista in realitate. Deci, ca si in Intriga matrimoniala, e vorba de o resuscitare a unui filon vechi, a ideii de personaj care se schimba din femeie in barbat, dar adaptata la modernitate, la stiinta zilelor noastre.

ELLE: Va temeti de batrinete? Sau, poate, va ginditi ca imbatrinind veti scrie tot mai bine, mai usor?

J.E.: Nu mi-e teama de batrinete in ceea ce priveste scrisul, dar mi-e teama de batri­nete in ceea ce priveste trupul. Ideea de a-ti pierde sanatatea, de a deveni neatragator si de a fi ignorat de ceilalti sint temeri legate de imba­trinire. Le simt si eu acum, mult mai mult decit le simteam cind aveam treizeci de ani. Lucrurile astea ma ingrijoreaza cu adevarat. |n ceea ce priveste legatura dintre batrinete si scris, simt ca am invatat an de an sa fiu un scriitor mai bun si, cel putin deocamdata, nu simt nici pe departe ca as putea ramine in pana de subiecte sau ca mi-as putea pierde abilitatea de a scrie povesti. Partea asta a batrinetii e OK, cealalta ma ingrijoreaza mai mult.

Foto: Guliver

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people