Interviu cu Mihai Dobrovolschi

De numele cunoscutului om de radio s-au lipit de-a lungul anilor tot felul de etichete: ca e inteligent, arogant, misogin, copilaros... Mihaela Spineanu a vrut sa afle ce se afla dincolo de aceste aparente. Iar Mihai Dobrovolschi nu a ocolit nici un raspuns.

 

ELLE: Mai intii am o curiozitate personala: cum reusesti sa te trezesti dimineata la ora aia?

Mihai Dobrovolschi: E groaznic! Am seri cind ajung acasa pe la doua noaptea…

ELLE: Aha, deci te culci tirziu. Chiar ma gindeam ce faci, renunti la viata de noapte, dormi la prinz…

M.D.: Nu, le fac pe toate, asta e! Asta inseamna MAN.

ELLE: Ah, deci asta inseamna MAN… omnipotenta?

M.D.: Asta am mostenit-o de la taica-miu. Pentru mine asta inseamna barbat. Eu am viziuni foarte traditionaliste despre ce inseamna sa fii barbat. In esenta, un barbat trebuie sa fie gospodar. Adica sa munceasca – asta mi se pare mie foarte… „manly”. Din pacate, am si o parte foarte rebela, si nu stiu sa le armonizez – de-aia ma culc la ora doua noaptea, dupa ce am baut trei sticle de vin si ma trezesc la cinci dimineata, ca sa fiu barbat.

ELLE: Apropo de partea ta rebela, multi te vad ca pe un copil mare, pus mereu pe glume. E o imagine pe care ai vrut tu sa ti-o creezi, un brand al tau sau doar o aparenta?

M.D.: E un citat care imi place foarte mult: „Maturizarea este regasirea seriozitatii cu care, copii fiind, ne jucam”. Maturizarea, asa cum s-a incetatenit termenul asta si cum s-a stabilit acest cliseu, presupune sa nu mai glumesti, sa fii serios. Or, daca esti destept, nu poti sa tragi concluzia asta. Iar eu sint un om destept. Din fericire, am si viata si conditiile de a ma putea juca. Adica job-ul meu nu numai ca permite joaca, dar o si cere. Nu se asteapta nimeni, chiar daca sint invitat la un dineu serios, sa fiu scortos si apretat; din contra, mi se cere sa fac glume, ceea ce e foarte enervant uneori. Vezi din priviri intrebarea: „Ma, dar la radio faci tot timpul glume, ce-i cu tine?”. Asa ca imi permit sa fiu liber si sa ma joc. Dar ce, e imatur sa te joci? Mie nu mi se pare. Am observat ca foarte multi considera ca daca te joci n-ai timp si sa fii serios. Eu cred ca asta arata propriile lor limite. Probabil ca ei, daca s-ar juca, n-ar mai avea timp sa fie seriosi, sau invers, daca sint seriosi, n-au timp sa se joace. Eu nu gindesc asa. Eu cred ca daca esti un om cu orizonturi largi, poti sa te joci si sa fii si serios. Eu ma joc in fiecare dimineata la radio, dar pentru asta trebuie sa fiu serios si sa ma trezesc la cinci si jumatate. Ce e in neregula aici? Mi-e mila de oamenii care sint foarte seriosi, pentru ca stiu ca isi pierd o parte a lor. Isi pierd locul de joaca.

ELLE: Si incep sa se ia foarte tare in serios…

M.D.: Da, isi zic: „Ia sa ma iau eu in serios, sa ma definesc si sa trag o concluzie”… Come on! Oamenii inteligenti nu trag concluzii. Nu trebuie sa-ti tropai in propria viata cu claparii, stii? Ia-te si tu mai usor! Plus ca asta e primul pas spre nevroza si spre depimare, dupa parerea mea. Daca te iei in serios, este clar ca orice problema ai avea va deveni foarte serioasa si, desigur, mult mai mare decit a celorlalti. Ajungi la deprimare si habar n-ai de ce. Ce e deprimarea daca nu o luare prea in serios a propriei vieti? Si mai cred ca trebuie sa te joci si cu propriile limite. Ideea este sa fii copil si sa-ti fii si propriul parinte, in acelasi timp. Sa-ti permiti sa calci limite, dar in acelasi timp sa te iei de mina si sa te tragi inapoi cind le-ai calcat prea tare.

ELLE: Adica sa pastrezi o doza de luciditate atunci cind te joci…

M.D.: Da! Luciditate cu spirit ludic. Ha-ha-ha! Cool!

ELLE: Daca ne intoarcem la ideea de aparente, unii te conside­ra arogant. Tu ce zici de asta, recunosti ca ai fi arogant?

M.D.: E o masca. Nu ma vad arogant, e doar o masca. Eu stiu ca e o masca.

ELLE: La ce-ti foloseste? Daca e o masca, inseamna ca ti-o asumi.

M.D.: Da… Bine, eu mi-am dat seama tirziu de asta, adica eu pina si aroganta mi-am luat-o in serios tot din nevoia de a-mi incerca limi­tele. Astazi sint tot mai putin arogant, nu mai vreau sa fac asta. Am facut-o probabil ca sa ma apar, pentru ca eu am devenit arogant abia cind am venit la Bucuresti. De ce? Pentru ca in Bucuresti e un fenomen foarte ciudat, pe care inca nu pot sa-l clasific la categoria „bune” sau „rele”: cind te asezi la o masa de oameni care se ocupa cit de cit cu spiritul, cu vorbele, cu cautarea vorbelor de duh, adica oameni din media, scriitori s.a.m.d., este o mega-concurenta cine scoate gluma cea mai buna. Daca tie iti iese una buna, prima lor reactie, pe linga ris, este sa faca o gluma si mai buna, bazata pe gluma ta, ca sa ti-o imbunatateasca, sa-ti demonstreze ca sint mai inteligenti. OK, n-am nimic cu asta. E si asta un fel de aroganta si o practic si eu uneori. Dar am ajuns la concluzia ca trebuie s-o faci cu mult mai multa deschidere si placere. Nu sa cauti neaparat risul la orice masa, pentru ca risti sa te duci in superficial. Da, sint arogant uneori. Cred ca e o reactie tocmai la genul asta de impunsaturi… Niciodata nu sint arogant cu unul care este mai prost ca mine. Daca il simt din alta liga, inferioara – in materie de calambururi si vorbe de duh –, simt imediat nevoia sa-l protejez, nu sa-l atac. Daca vine unul foarte smecher si il simt inferior, atunci sint arogant. Daca-l simt superior, atunci tac naibii din gura, ce sa fac? Tie ti se pare ca-s arogant?

ELLE: Eu nu te cunosc. La prima impresie, nu-mi pari arogant.

M.D.: Pai, oricum, oamenii care ma cunosc nu-mi spun niciodata ca-s arogant.

ELLE: Marturisesc ca m-am gindit inainte de a ne intilni: OK, fac interviu cu omul asta, pe care eu, de fapt, nu-l cunosc. Ce stiu despre tine? Citeva fapte pe care le stie toata lumea si in rest… tot felul de etichete si clisee care ti se atribuie. Asa ca m-am gindit sa vorbim despre asta si despre ce se afla dincolo de aparente.

M.D.: Uite, vezi? Bine ca nici tu nu esti aroganta. Ha-ha-ha! Vrei sa-ti enumar eu toate cliseele? Ca sint arogant… Ah, da, si misogin… Nu-i asa ca voiai sa ajungi si aici?

ELLE: Misogin, bineinteles… te-am auzit de multe ori la radio facind glume si ironii legate de femei. Si de moldoveni. Ce ai cu femeile si cu moldovenii?

M.D.: Culmea e ca eu sint pe sfert moldovean, deci n-am nimic, practic, cu moldovenii.

ELLE: Si atunci de unde vine asta? Stiu ca in Brasov exista un fel de fobie legata de moldoveni…

M.D.: In Brasov exista niste cartiere in care sint moldoveni relocati in perioada lui Ceausescu la marile intreprinderi brasovene de autocamioane si tractoare. Si, cum sa spun, ii vedeai ca sint putin diferiti fata de cei veniti cu citeva generatii inainte. Dar, cind am venit in Bucuresti, am realizat ca sint superiori, din punctul meu de vedere, ca natura umana si comportament civic, fata de ce-am vazut aici. Adica prefer oricind un moldovean din Brasov unui… unui prost crescut bucurestean, unui mitocan bucurestean. Moldovenii, OK, poate ca nu poarta cele mai noi camasi din lume si intotdeauna au avut o problema cu moda si cu anacronismul, dar sint mult mai de bun-simt decit niste aroganti de-aici din Bucuresti, imbracati la patru ace si cu stiu eu ce masini.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people