Interviu cu designerul Marc Jacobs – „Cred mai degraba in evolutie decit in revolutie”

Probabil ca Louis Vuitton si Marc Jacobs sint nume despre care s-a vorbit deja prea mult, insa nu ne temem ca cineva, oricit de bombardat ar fi de imaginile deja iconice ale produselor de marochi­narie si mai nou ale hainelor si accesoriilor Vuitton, ar putea sa se plictiseasca prea curind

Interviu cu designerul Marc Jacobs – „Cred mai degraba in evolutie decit in revolutie”

Dupa 148 de ani de Louis Vuitton si 15 ani in care Marc Jacobs a schimbat fundamental compania, unele lucruri au ramas la fel; printre ele, savoir-faire-ul lucratorilor si credinta lui Jacobs ca moda nu are nici un fel de semnificatie daca nu are viata in ea.

Ai vorbit despre sosirea ta la Louis Vuitton. Ai fost surprins cind te-au abordat prima data?
Marc Jacobs:
Sigur ca am fost surprins. Am fost socat! Am fost surprins din mai multe puncte de vedere. |n primul rind, eu sint american. Apoi, am fost surprins sa aflu ca Louis Vuitton lua in considerare ide­ea de a face haine. Ei au fost cunoscuti intotdeauna pentru un singur lu­cru, iar acum decideau ca vor sa se extinda in toate aceste categorii diferite.

Acum ai 15 ani de activitate in spate. Te uiti la ei ca la o arhiva? Te inspira acesti ani acum?
M.J.:
Nu ne gindim mult la asta inainte de a incepe o colectie, dar pe parcursul procesului creativ ne putem aminti de anumite lucruri ca­re au atins o coarda sensibila in multe femei. Niciodata nu scoatem o pie­­sa din arhiva ca sa o reinterpre­tam, ci mai degraba ne gindim ca­re a fost acea calitate intrinseca a ei care a facut-o atragatoare pentru un mare numar de oameni. Raspunsul este deseori feminitatea, un sex ap­peal care nu este vulgar, asa ca ne gindim la aceste lucruri cind schi­tam.

Ai o imagine a femeii Louis Vuitton in mintea ta?
M.J.:
Nu cred ca exista o singura femeie Louis Vuitton. De aceea, pen­tru show-ul de toamna-iarna 2011 mi-a placut sa folosesc ideea de personaje diferite: o sotie, o amanta, o iubita; care ies din mai mul­te lifturi de hotel. Femeia Louis Vuitton are de-a face mai degraba cu o calitate pe care o detin unele femei si care trebuie sa iasa in fata, sa fie observata si recunoscuta.

Viziunea ta despre aceasta femeie a evoluat pe masura ce a trecut timpul? Ma gindesc ca ideile tale nu aveau cum sa fie atit de concrete la inceput.
M.J.:
Multe s-au schimbat de la inceput. In orice proces creativ – si mai cu seama, cum a fost cazul cu Vuitton, cind nu exista o mostenire, o arhiva – ai nevoie sa gasesti lucruri cu care sa te joci si feluri in care sa te joci cu ele. Timpul joaca un rol important in acest proces. Iar eu sint o persoana care crede mai degraba in evolutie decit in revolutie. Nu poti sa ajungi la Z fara sa treci prin X si Y. Nu puteam sa ajungem un­de sintem azi fara sa fi trecut prin toti anii dinainte. Ai nevoie de timp ca sa creezi o arhiva de prêt-à-porter. Asta nu se poate face intr-un sezon.

Cum lucrezi cu echipele creative de la Vuitton?
M.J.:
Pe linga echipa de prêt-à-porter, avem echipe separate pentru pantofi si posete. Pur si simplu lucram impreuna la tot si ne hranim fie­ca­re cu ideile altora. Un pantof poate sa inspire o rochie, la fel cum o ro­­chie poate sa inspire o geanta. Desi avem spatii separate de lucru, sintem la acelasi etaj, asa ca ne e usor sa ne intilnim si sa comunicam. Cred ca atunci cind ne facem cel mai bine treaba se intimpla pentru ca exista o conexiune intre toti designerii. Ne uitam constant la fie­ca­re produs pe masura ce schitam unele noi, asa incit colectia sa fie unita­ra.

Cum incepe procesul creativ cind concepeti o colectie?
M.J.:
La inceput avem o idee, dar drumul catre ea nu este intotdeauna clar. Claritatea vine din faptul ca facem lucrurile, le incercam, le refacem… Unii oameni mi-au spus ca stiu inca de la inceput cum va arata colectia, dar eu nu vad asta. Cred ca procesul, si nu ideea initiala, creeaza rezultatul final.

Respectul si lipsa lui caracterizeaza felul in care abordezi creativitatea. Ai putea sa explici mai mult?
M.J.:
Este logic. Cum pot lucrurile sa mearga inainte daca nu le ches­tionezi? Ma pot gindi si la exemple din arta, muzica sau film. Schim­barea este un lucru in acelasi timp minunat si oribil, iar oamenii o iubesc si o urasc deopotriva. Dar fara schimbare, oricum, nu te misti. Cred ca noi am avut succes cind am creat acest univers paralel. Intri intr-un magazin Louis Vuitton si intreg luxul si toata maiestria implicate in confectionarea unui cufar sint acolo, dar stii in acelasi timp ca oamenii nu mai calatoresc cu cufere. Deci trebuie sa fie ceva mai mult. Pe mine nu m-au adus aici ca sa creez o noua versiune a cufarului, ci ca sa atrag oamenii care poarta Louis Vuitton, pe strada sau pe covorul rosu, in lumea in care traim acum. Asa ca, atunci cind spun ca, pentru mine, cel mai important lucru legat de Louis Vuitton Monogram este faptul ca e identificabila, este pentru ca, dincolo de mestesug si de calitate, statutul este foarte important, iar recu­noasterea lui ii face pe oameni sa si-l doreasca.

Deci vrei ca procesul sa…
M.J.:
Din fericire, sint multi oameni pe linga mine care, poate, au idei in acele zile. E povestea aceea cu foaia goala de hirtie. Sint zile in care ma simt paralizat si ma gindesc: „Aha, deci nu e nici o mare idee”, dar alteori o idee mica devine mare. Uneori, trebuie doar sa iti limpezesti mintea si sa te uiti in alta parte. Este foarte important sa te hranesti. Mie imi place sa merg in muzee si galerii, imi place sa vad teatru, film, dans – orice e creativ. Nu iti ofera neaparat inspiratie, dar iti hranesti eul creativ si asta e bine.

Cit despre colaborarile tale cu artisti, il stiai deja pe Stephen Sprouse, deci implicarea lui trebuie sa fi fost un proces oarecum organic. A fost la fel cu Takashi Murakami si Richard Prince?
M.J.
: A fost altfel cu fiecare. Il stiam pe Richard si ii admiram mun­ca de multa vreme, asa ca l-am rugat sa colaboreze. Cu Takashi, toc­mai fusesem la o expozitie a lui care ma impresionase la Fun­datia Cartier, asa ca am inceput sa imi amintesc tot ceea ce citisem despre el. Nu il cunosteam personal, dar l-am sunat si i-am spus: „Nu ai vrea sa vii sa vorbim despre ce am putea face impreuna?”. A fost un gest impulsiv, dar a functionat pentru ca era si el interesat si ne-am inteles bine. Fiecare dintre colaborari a fost un schimb de idei creative intre doi oameni care creeaza produse diferite si au talente diferite – un mod special in care s-au reunit medii diferite.

I-ai ales pe acesti artisti pentru ca ti s-a parut ca se potrivesc universului Louis Vuitton sau ai vrut sa fie in contradictie cu acesta?
M.J.:
Nu, a fost impulsiv. Desigur, am avut motive sa ii aleg, dar in cele din urma erau lucruri personale, iar eu am crezut – in special dupa ce am vorbit cu fiecare dintre ei separat, dupa ce le-am simtit entuziasmul –, ca o sa fie ok. Am vorbit, fireste, si cu altii, si mi-a fost clar dupa o intilnire ca nu vom putea colabora. Nu am sa ii numesc, desigur. Daca cineva imi zice „daca vrei, poti sa imi folosesti o lucrare”, nu sint interesat. Pe mine ma intereseaza colaborarea. Nu vreau sa imi dea cineva citeva lucrari sau còpii ale lor si sa imi spuna sa fac ce vreau cu ele.

Ioana Ulmeanu

Foto: LOUIS VUITTON / RANKIN
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people