Imagini inedite de la cununia civilă a Alexandrei Stan cu Emanuel Necatu. Cum au fost îmbrăcați cei doi

Au fost făcute publice fotografii inedite de la cununia civilă a Alexandrei Stan cu Emanuel Necatu, după ce artista a surprins cu anunțul că s-a căsătorit.

Cununia civilă a Alexandrei Stan cu Emanuel Necatu a avut loc în secret în Câmpulung, orașul natal al partenerul ei, pe data de 24 aprilie. Cei doi au avut parte de o ceremonie într-un loc special, mai exact la Nămăiești. Cea care a oficiat ceremonia este Elena Lasconi, primărița orașului Câmpulung Muscel.

Alexandra Stan a oferit detalii inedite despre cununia ei civilă cu Emanuel Necatu într-un interviu acordat revistei Viva!. „Noi ne-am programat cununia civilă pe data de 24 aprilie, la Câmpulung, pentru că el este din Câmpulung și pentru că știam că acolo se poate face așa, mai în secret decât în București sau în Constanța, cununia civilă. Am decis să facem acolo și ne-am dorit foarte mult să oficializăm toată ceremonia într-un loc special. Adică nu ne-am dorit să facem la Primărie, așa că am avut o ceremonie foarte frumoasă, susținută chiar de doamna primar din Câmpulung, care este și prietena noastră”, a declarat Alexandra Stan pentru sursa citată.

Alexandra Stan și partenerul ei, Emanuel, au purtat costume populare, după cum se arată și în fotografiile pe care artista le-a împărtășit în mediul online. Artista a menționat faptul că îi mulțumește Elenei Lasconi pentru discreție. „Îi mulțumim din suflet prietenei noastre, doamna primar, @elenalasconi, pentru discreție și pentru faptul că ne-a înțeles dorința de a ne cununa într-un loc atât de special și în așa mare taină. Nu vom uita niciodată această zi!”, a scris Alexandra Stan pe Instagram.

De asemenea, și Elena Lasconi a făcut publice fotografii de la cununia civilă a Alexandrei Stan, care a avut loc în urmă cu două luni. „Mă bucur că, în urmă cu două luni, am oficiat, „în secret„, căsătoria Alexandrei Stan cu câmpulungeanul Emanuel. Au fost multe lacrimi de bucurie, emoții, atât din partea mirilor, rudelor, dar și din partea mea. Cred că a fost cea mai emoționantă oficiere de căsătorie pe care am avut-o de când sunt primar. Căsătoria lor nu mai este un secret pentru că tinerii au hotărât acum să facă public acest fapt. Am respectat și respect dorințele oamenilor și cred că faptul că nu a „transpirat” nimic despre această căsătorie spune multe”, a transmis Elena Lasconi.

Alexandra Stan a dezvăluit pentru revista Viva! că ea și Emanuel s-au cunoscut acum câteva luni și că între ei a fost dragoste la prima vedere. Artista a povestit că el a făcut primul pas, dezvăluindu-i că are sentimente pentru ea.

Alexandra Stan și partenerul ei, Emanuel, s-au căsătorit în cadrul unui eveniment intim, având alături familia și nașii. Ceremonia religioasă a avut loc la Constanța, la Biserica Sf. Nicolae și au fost cununați de preotul care a cununat-o și pe sora artistei. Cei doi au planificat nunta într-un timp scurt și și-au dorit ca evenimentul să fie unul inedit, pe malul mării.

Citește și:
Imagini RARE cu mama Cleopatrei Stratan. Cum arată și de ce a stat departe de lumina reflectoarelor

Foto: Instagram Alexandra Stan & Elena Lasconi

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people