Hilary Duff a devenit mamă pentru a treia oară

Actrița Hilary Duff a adus pe lume o fetiță săptămâna trecută, publicând acum mai multe fotografii de la nașterea acesteia.

Hilary Duff a devenit mamă pentru a treia oară

Hilary Duff a devenit mamă pentru a treia oară – actrița a postat zilele acestea vestea pe contul său de Instagram, publicând în același timp și o serie de fotografii alb-negru de la naștere. Într-o piscină gonflabilă specială pentru nașteri, Hilary o ține în brațe pe fiica sa, Mae James Bair, alături de soțul ei, Matthew Koma, dar și de ceilalți doi copii ai săi.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Hilary Duff (@hilaryduff)

Duff a anunțat că este însărcinată cu al treilea copil în luna octombrie a anului trecut, atunci când a postat pe Instagram un GIF în care Matthew Koma o mângâie pe burtica de gravidă. „Creștem!!! Mai mult eu”, a scris actrița în vârstă de 33 de ani în descrierea postării, în timp ce Koma a ținut să precizeze că perioada de carantină cauzată de pandemia de coronavirus a fost una distractivă pentru ei doi. „lol carantina a fost amuzantă. Baby #3 – 2021', scria el, dezvăluind totodată și momentul în care bebelușul urma să vină pe lume.

De atunci, Hilary Duff a vorbit deschis despre cea de-a treia sarcină. „Nu sunt una dintre acele femei care adoră să fie gravide, dar apreciez ce face corpul meu pentru mine și familia mea”, spunea actrița într-un interviu pentru publicația People. „Zilnic, fie mi-e dor de corpul meu și de hainele drăguțe pe care obișnuiam să le îmbrac, fie mă simt împăcată că e probabil ultima oară când sunt însărcinată, așa că încerc să mă bucur de fericirea acestui moment.”

Tot ea a mai accentuat și diferențele pe care le resimte în această sarcină, față de cele de până acum: „Sarcina de acum pare mult mai ușoară, pentru că mi-a fost mult mai teamă atunci când trebuia să vin acasă cu un nou-născut, iar Luca avea deja 6 ani și jumătate”, povestește Hilary. „Sunt mult mai obosită fiindcă mai am un copil mic, dar am și mai puțin timp să mă concentrez pe sarcină, fiindcă sunt mereu ocupată cu copiii și cu munca.”

„E o distragere plăcută fiindcă nu stau să caut totul pe Internet și nu cercetez orice se întâmplă cu mine pe timpul sarcinii”, a mai glumit actrița.

Mae James Bair este al doilea copil al cuplului – Hilary Duff și Matthew Koma mai au fetiță în vârstă de un an, Banks Violet Bair. De asemenea, Hilary mai are și un băiețel în vârstă de 8 ani, Luca Cruz, din căsătoria cu fostul jucător NHL, Mike Comrie.

Citește și:
Russell Crowe, apariție rară în public alături de Chris Hemsworth

Text: Cristiana Daraban
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people