Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit

Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit, după cinci ani de relație. Anunțul a fost făcut de către cei doi pe rețelele de socializare.

Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit

Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit. Artista și partenerul ei, Blake Shelton, alături de care formează un cuplu din 2015, au anunțat vestea cea mare pe conturile personale de Instagram.

„@blakeshelton da, te rog!”, a scris Gwen Stefani alături de fotografia în care se sărută cu Blake și le arată urmăritorilor săi inelul de logodnă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

@blakeshelton yes please! 💍🙏🏻 gx

O postare distribuită de Gwen Stefani (@gwenstefani) pe

Blake Shelton a publicat și el aceeași fotografie, alături de descrierea: „Gwen, mulţumesc pentru că mi-ai salvat anul 2020… şi restul vieţii. Te iubesc. Am auzit un DA!”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Hey @gwenstefani thanks for saving my 2020… And the rest of my life.. I love you. I heard a YES!

O postare distribuită de Blake Shelton (@blakeshelton) pe

Anunțul că Gwen Stefani și Blake Shelton s-au logodit vine la câteva săptămâni după ce artista a declarat într-un interviu pentru Extra că i se pare frumos faptul că oamenii deja îl consideră pe Shelton soțul ei.

Gwen Stefani și Blake Shelton s-au cunoscut în 2015, pe platourile de filmare de la The Voice. De atunci, cei doi sunt împreună. La patru ani după ce au apărut primele informații că ei formează un cuplu, o sursă a declarat pentru People că sunt foarte fericiți împreună și deja au planuri de viitor. „Încă sunt foarte îndrăgostiți și nu pot sta separați. Amândoi simt că și-au găsit jumătatea și intenționează să fie împreună pentru totdeauna.”

În aprilie 2019, Gwen Stefani a mărturisit în emisiunea lui Ellen DeGeneres că și-ar dori să se căsătorească cu Shelton. „Îmi plac nunțile. Eu și copiii îl iubim. Mă gândesc la nuntă tot timpul.”

Blake Shelton este și el cântăreț. Cei doi au colaborat pentru mai multe piese, printre care Nobody But You, care a ajuns pe locul 1 în topul Billboard’s Country Airplay și Happy Anywhere. De asemenea, au lansat piesa You Make It Feel Like Christmas și Go Ahead and Break My Heart.

În 2015, Gwen Stefani și Gavin Rossdale au anunțat că divorțează, punând capăt unei căsătorii care a durat aproape 13 ani. Divorțul lor s-a finalizat un an mai târziu. Cei doi au împreună trei copii – Kingston, în vârstă de 14 ani, Zuma, 12 ani, și Apollo, 6 ani.

Tot în 2015, Blake Shelton și Miranda Lambert au divorțat. Artistul a mai fost căsătorit cu Kaynette Williams din 2003 până în 2006.

Citește și:
Maggie Grace, starul din serialul Lost, a devenit mamă pentru prima dată

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people