Gestul Prinţesei Diana de la care ar trebui să învăţăm cu toţii

Printre numeroasele sale acte caritabile, Prinţesa Diana este recunoscută pentru un anumit obicei pe care cei mai mulți oameni parcă îl evită în ziua de azi, iar un nou studiu arată de ce nu ar trebui să te numeri printre aceștia.

Gestul Prinţesei Diana de la care ar trebui să învăţăm cu toţii

Pe deasupra angajamentelor sale regale, Prințesa Diana își făcea timp să redacteze scrisori de mulțumire. Ba chiar era foarte determinată să facă acest lucru. Potrivit autorului biografiei Diana: Her True Story', Andrew Morton, aceasta a stat să răspundă la multe dintre cele 47.000 scrisori de felicitare și la cele 10.000 de cadouri primite cu ocazia nunții', cu ajutorul unui personal, desigur.

Așadar se pare că Diana înțelegea importanța unei scrisori de mulțumiri mai mult decât oricine altcineva, iar un studiu recent ranforsează tocmai această importanță, subliniată de figura regală.

În luna iulie, cei de la The New York Times au publicat un articol în care explică impactul unei astfel de scrisori. Potrivit profesorilor Amit Kumar de la Universitatea din Texas și Nicholas Epley de la Universitatea din Chicago, majoritatea oamenilor subestimează atât valoarea acesteia, cât și reacția destinatarului. Profesorii au organizat acest studiu, implicând participanți care să adreseze o scrisoare de recunoștință cuiva care a avut un efect asupra lor și să estimeze pe o scară de la 1 la 5, nivelul de bucurie pe care acel cineva l-ar simți la citirea acesteia. Mulți dintre cei care au primit astfel de scrisori și-au clasat fericirea ca aflându-se la nivelul 4 din 5, în timp ce expeditorii au presupus că vor obține un 3 din 5.

Este ceva ce sare dincolo de ceea ce se așteaptă și se anticipează în general, întrucât asta denotă că ai făcut pași suplimentari', comentează Diane Gottsman, fondatoarea Protocol School of Texas, în privința unui bilet de mulțumire în comparație cu un SMS sau doar un email. Până la urmă, este vorba despre timpul și energia pe care le-ai investit pentru acea persoană care conferă gestului o notă deosebită. Mai mult decât atât, Gottsman recomandă abordarea unui ton cald și prietenos', alături de utilizarea unei papetării personale care să-ți pună în evidență amprenta personală.

Și, dacă te afli într-o situație similară și realizezi că ai întârziat cu procesul de mulțumire, experta în etichetă Jacqueline Whitmore a relatat pentru HuffPost că nu ar trebui să te simți descurajată. O scrisoare de mulțumire întârziată este tot mai bună decât lipsa acesteia', notează aceasta.

Citește și:
10 traditii de familie pe care Printul William si Printul Harry le-au pastrat de la Printesa Diana

Text: Monica Andreea Olaru
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people