Elena Udrea, primele declarații după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare

Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare de către Curtea de Apel București în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Elena Udrea, primele declarații după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare cu executare

Elena Udrea a fost condamnată marți, 2 martie, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

Curtea de Apel București a pronunțat astăzi sentința în care Elena Udrea și Ioana Băsescu au încălcat legea în 2009 pentru a strânge banii necesari în campania electorală a fostului șef al statului, Traian Băsescu, scrie Digi24.

Elena Udrea a fost judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare de bani. În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, iar jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. 

Fosta ministră Elena Udrea a făcut și primele declarații după aflarea sentinței de marți, lansând o serie de acuzații la adresa judecătoarei. „Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar”, a declarat Elena Udrea la Antena 3.

„Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu. Nu înțeleg cum va dormi această femeie liniștită la noapte”, a adăugat Elena Udrea pentru sursa citată anterior.

De menționat este faptul că sentința de marți, 2 martie, nu este definitivă. La data faptelor, Elena Udrea ocupa funcția de ministră a Dezvoltării Regionale și Turismului. Ea a fost trimisă în judecată în anul 2017 de către DNA pentru instigare la luare de mită și spălare de bani.

O pedeapsă maximă a cerut procurorul DNA şi pentru Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte, susţinând că în acest caz este nevoie de o pedeapsă exemplară, având în vedere că aceasta a comis fapta când tatăl ei, Traian Băsescu, era preşedintele României. Ioana Băsescu, notar public, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal, relatează Libertatea.

Elena Udrea are și o fetiță, pe nume Eva Maria, în vârstă de 2 ani, alături de actualul partener, Adrian Alexandrov.

Citește și:
Un actor român a fost reținut pentru viol și tentativă de viol

Foto: Facebook Elena Udrea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people