Echipa lui Pink a fost implicată într-un accident aviatic grav

Din fericire, nicio persoană din echipa lui Pink nu a fost rănită în urma accidentului aviatic care s-a produs ieri, în Danemarca.

Echipa lui Pink a fost implicată într-un accident aviatic grav

După concertul lui Pink din Oslo, Norvegia, în seara de luni, mai mulți membri ai echipei sale erau la bordul unui avion care s-a prăbușit și a luat foc pe Aeroportul Aarhus din Danemarca, potrivit Reuters. În urma declarațiilor Poliției daneze, se pare că în avion se aflau zece persoane care au scăpat nevătămate. Pink nu a vorbit încă despre tragedie, iar în această seara va concerta pe CASA Arena în Horsens, Danemarca, parte din turneul Beautiful Trauma World Tour.

Recent, Pink i-a luat apărarea Jessicăi Simpson după ce aceasta a fost atacată de critici prin comentarii negative la adresa modului în care își crește fiica în vârstă de șapte ani, permițându-i acesteia să-i vopsească părul.

 „Am auzit că oamenii o critică pe Jessica Simpson pentru că și-a lăsat fiica în vârstă de șapte ani să-și vopsească părul. Așa că ne-am gândit să vă arătăm ce am făcut ieri', a scris artista alături de fotografii în care observăm că a făcut același lucru cu fiica ei, vopsindu-i părul albastru. Pink și-a dezactivat comentariile la postare, ca oamenii să nu poată continua valul de critică stârnit.

Citește și:
Familia regală a Spaniei se află în vacanță, iar fotografiile sunt adorabile

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Cât de bine îți cunoști tenul? Completează testul ACUM și câștigă super premii de la La Roche Posay

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people