După 35 de ani, ABBA s-a reunit și anunță lansarea unor piese noi

După 35 de ani de la despărțire, membrii formației ABBA au anunțat că se reunesc și vor lansa două piese noi, însă aceasta nu este singura surpriză pe care au pregătit-o pentru fani.

După 35 de ani, ABBA s-a reunit și anunță lansarea unor piese noi

Vești minunate pentru cei care au dansat la petreceri pe muzica celor de la ABBA. Unul dintre cele mai cunoscute trupe muzicale din anii ’70 se reunește. După 35 de ani, ABBA s-a reunit, membrii formației anunțând chiar că vor lansa două piese noi.

În 2016, existau zvonuri potrivit cărora Simon Fuller, omul din spatele American Idol, lucrează la o experință virtuală ABBA, iar membrii formației, Agnetha Fältskog, Björn Ulvaeus, Benny Andersson și Anni-Frid Lyngstad erau încântați de acest lucru.

Iată că acum, la 2 ani de la acea idee, formația suedeză ABBA s-a reunit și a pregătit fanilor o surpriză. Pe lângă lansarea celor două piese noi, avatarurile celor patru membrii ai formației vor apărea într-un show care va fi televizat în această toamnă.

❤️ #abbaofficial #abba

A post shared by @ abbaofficial on

„Decizia de a continua turneul cu avatarurile digitale a avut o consecinţă neaşteptată. Cu toţii am simţit că, după 35 de ani, ar fi distractiv să ne unim forţele din nou şi să intrăm în studioul de înregistrări. Aşa că am făcut-o. Şi a fost ca şi cum timpul a stat pe loc şi am fost plecaţi într-o scurtă vacanţă. O experiență plăcută!”

Se pare că ar putea exista și un turneu cu avatarurile celor patru membrii ai formației ABBA, așadar abia așteptăm să ascultăm noile melodii.

Ultima apariție ABBA pe scenă a fost în 2016, în Stockholm, în timpul unei petreceri pentru Mamma Mia, un musical care va fi pus în scenă și în România.

Citește și:
Cardi B a doborât două dintre recordurile deținute de Beyonce

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people