Divorțul dintre Mary-Kate Olsen și Olivier Sarkozy se anunță unul furtunos

Vestea că Mary-Kate Olsen și Olivier Sarkozy divorțează a luat prin surprindere pe toată lumea, dar procesul de divorț este îngreunat.

Divorțul dintre Mary-Kate Olsen și Olivier Sarkozy se anunță unul furtunos

Fosta actriță Mary-Kate Olsen, care acum este designer, și Olivier Sarkozy au decis să pună capăt relației lor, cei doi fiind împreună de 8 ani. Lucrurile sunt departe de a se sfârși deoarece procesul lor este îngreunat din cauza contextului actual.

Conform Fox News, Mary-Kate Olsen, în vârstă de 33 ani, a depus o cerere urgentă de divorț, însă aceasta a fost respinsă de judecătorul Michael Katz din New York. „În prezent, acceptăm doar probleme esențiale și urgente. Cererea depusă inițial a fost respinsă deoarece nu a respectat procedura. Un judecător al Curții Supreme din New York a hotărât că nu este de primă necesitate, așa că ei nu pot semna nimic până în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt al instanțelor din New York.

TMZ a confirmat miercuri faptul că Mary-Kate Olsen a depus pe 17 aprilie actele de divorț. Cererea i-a fost respinsă deoarece în prezent nu se pot depune noi cereri pentru divorț din cauza pandemiei. Potrivit aceleași publicații, Mary-Kate Olsen și-a dorit ca procesul de divorț să înceapă cât mai repede deoarece Olivier Sarkozy ar fi reziliat contractul de închiriere al apartamentului lor din New York, iar avocații i-ar fi trimis lui Mary-Kate un e-mail prin care este anunțată că trebuie să se mute până pe 18 mai.

Page Six a relatat joi că Mary-Kate a scris în dosarul său următoarele: „Sunt îngrozită că soțul meu încearcă să mă dea afară din locuință, iar dacă va reuși, voi rămâne fără casă și îmi voi pierde bunurile personale.” 

Steven Mindel, un avocat specializat în dreptul familiei, a declarat că înțelege motivul pentru care Mary-Kate a depus un ordin urgent de divorț. „Cred că își dorește ca divorțul să aibă loc în instanță, iar aceste ordine inițiale pe care le primește îl împiedică pe soțul ei să o dea afară din apartament.”

Mary-Kate Olsen a mai solicitat și punerea în aplicare a contractului prenupțial. Mary-Kate și sora sa, Ashley, au o avere estimată la 500 de milioane de dolari.

Olivier Sarkozy este fratele vitreg al fostului președinte francez al Franței, Nicolas Sarkozy. Olivier și Mary-Kate și-au început relația în anul 2012, iar în 2015 s-au căsătorit. Olivier, în vârstă de 50 de ani, are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

Citește și:
Adevărul despre relația dintre Brad Pitt și Alia Shawkat

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din video