Designerul Răzvan Ciobanu a murit

Designerul Răzvan Ciobanu a murit luni, 29 aprilie, într-un accident de mașină. Creatorul avea 43 de ani și a fost găsit singur în automobilul avariat.

Designerul Răzvan Ciobanu a murit

Designerul Răzvan Ciobanu a murit luni, 29 aprilie. Se pare că acesta mergea într-un autoturism luni dimineața, dinspre Corbu, iar accidentul s-a petrecut în localitatea Săcele din județul Constanța. Mașina s-ar fi izbit de un copac, relatează corespondentul postului de televiziune Antena 3.

Alte informații vin de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, care a declarat că designerul Răzvan Ciobanu ar fi fost găsit decedat de un localnic, în jurul orei 7.15. Acesta a alertat autoritățile.

Designerul Răzvan Ciobanu a murit la vârsta de 43 de ani

Designerul Răzvan Ciobanu a ținut prima sa prezentare de modă la vârsta de 19 ani și a fost de atunci o figură cunoscută în lumea modei din România. În 2007 participa, alături de Irina Schrotter, la expoziția internațională de design The Train, la New York. Notabilă este și colecția Rochia, lansată în 2009, care a primit aprecieri din partea criticilor din industrie. Activitatea sa profesională s-a desfășurat întotdeauna în jurul modei, designerul susținând că se susține în totalitate din modă și declarând că a lucrat pentru mai multe branduri internaționale precum Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara, conform Wikipedia.

Răzvan Ciobanu s-a numărat și printre jurații emisiunii concurs Bravo, ai stil!, difuzată de postul de televiziune Kanal D, alături de Iulia Albu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu, în primele trei sezoane ale emisiunii.

Designerul Răzvan Ciobanu a fost printre puținele persoane publice din România care și-au declarat public homosexualitatea, însă nu a dat niciodată alte detalii despre acest lucru, spunând că viața sa personală trebuie să rămână privată.

Citește și:
Frumusețea văzută prin ochii românilor

Foto: pagina de Facebook Răzvan Ciobanu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people