Decizia importantă luată de Demi Lovato în urma supradozei de droguri

Demi Lovato a fost internată de urgență săptamâna trecută pentru o supradoză de droguri, suferind ulterior și mai multe complicații minore.

Decizia importantă luată de Demi Lovato în urma supradozei de droguri

Potrivit TMZ, Demi Lovato va părăsi în zilele următoare spitalul unde este internată și a decis să se interneze imediat într-o clinică specializată, pentru dezintoxicare.

Cântăreața în vârstă de 25 de ani a suferit mai multe complicații în urma supradozei de droguri, precum greață severă și febră, acestea fiind motivele pentru care nu a părăsit mai devreme spitalul.

Conform surselor apropiate, familia ei a decis să aștepte până când aceasta se simte mai bine înainte să îi propună să se interneze în clinica de dezintoxicare.

„Demi este trează, conștientă și are alături familia ei care vrea să le mulțumească tuturor pentru dragostea, rugăciunile și susținerea. Unele dintre informațiile apărute sunt incorecte și familia solicită dreptul la intimitate și la cât mai puține speculații, deoarece sănătatea și recuperarea ei sunt acum cele mai importante lucruri', se arată în singura declarația făcută pe această temă de reprezentantul cântăreței.

Demi Lovato a vorbit de-a lungul anilor despre problemele pe care le-a avut cu drogurile și abuzul de medicamente, însă recent a sărbătorit 6 ani de când nu mai consumase substanțe interzise. Cu toate acestea, în iunie, ea a lansat piesa „Sober', iar unele dintre versuri indicau faptul că ar fi reînceput să folosească astfel de substanțe.

„Motivul pentru care am vorbit atât de deschis despre povestea mea este că știu că există oameni care au nevoie de ajutor și vreau să le transmit că este ok să ceară ajutorul', a declarat artista în luna martie în cadrul unui concert. „Sănătatea mentală este ceva de care toți avem nevoie să vorbim. Să spunem tuturor că este ok să ai o problemă medicală relaționată cu sănătatea mentală și o problemă cu dependența'.

Citește și:
Wilmer Valderrama, alături de Demi Lovato în spital, după ce aceasta a luat o supradoză de droguri

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people