Cum se pregătesc Kate Middleton și Prințul William de nașterea celui de-al treilea copil

Kate Middleton și Prințul William vor deveni părinți din nou, iar familia regală britanică este pregătită pentru venirea pe lume a celui de-al treilea copil al cuplului.

Cum se pregătesc Kate Middleton și Prințul William de nașterea celui de-al treilea copil

Venirea pe lume a unui copil implică numeroase pregătiri pentru orice familie, însă când vine vorba de Prințul William și Kate Middleton operațiunea devine mult mai complexă, demnă de familia regală.

Totul este plănuit până la cel mai mic detaliu, de la securitatea membrilor familiei regale în spital, până la programul zilei în care va naște Kate. Deși inițial mai multe persoane apropiate declarau că Ducesa de Cambridge va naște acasă, se pare că planurile s-au schimbat.

Ducesa de Cambridge va deveni din nou mamă în aprilie (posibil pe 23 aprilie) și mai multe surse au confirmat că aceasta va naște într-un salon de lux în aripa Lindo a spitalului St. Mary în Paddington, Londra, același loc în care s-au născut Prințul George și Prințesa Charlotte. Costul acestui salon este de 9,650 de dolari pe zi, iar acesta a fost închis de la jumătatea lunii martie, fiind pregătit pentru familia regală.

„Cei de la securitate fac curat în salon, apoi camera este din nou sigilată. Este o operațiune cu un grad mare de securitate. Chiar și spațiul de deasupra camerei este verificat în mod regulat.”, a declarat o sursă apropiată.

Aceste proceduri nu sunt însă noi, lucrurile desfășurându-se la fel și în 2013 și 2015. O sursă a declarat pentru Us Weekly că totul este planificat până la cel mai mic detaliu și există o echipă întreagă dedicată acestui eveniment important.

Din momentul în care se va da anunțul că Ducesa de Cambridge a intrat în travaliu, o echipă se va ocupa de absolut tot, asta incluzând planurile pentru mass media, securitate, spitalizare. Din echipă face parte și mama lui Kate Middleton, Carole, aceasta fiind cea care va avea grijă de Prințul George și Prințesa Charlotte în timp ce părinții se află la spital. Totodată, sursa a anunțat că există un plan de rezervă pentru orice situație.

După nașterea copilului, departamentul de presă al familiei regale va emite o scrisoare oficială prin care va anunța acest eveniment, specificând data, ora, sexul și greutatea nou-născutului, documentul fiind afișat la intrarea în curtea Palatului Buckingham. Totodată, anunțul va fi făcut și în social media.

În ceea ce privește întoarcerea la Kensington Palace, totul va depinde de starea lui Kate și a copilului. Dacă totul decurge conform planului, ei s-ar putea întoarce în aceeași zi sau în dimineața următoare.

Venirea pe lume al celui de-al treilea copil al Ducelui și Ducesei de Cambridge este făcută după un adevărat plan regal, iar noi abia așteptăm momentul în care în vom cunoaște pe noul moștenitor.

Citește și:
Kate Middleton, ultima apariție oficială înainte să nască

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people