Cum s-au pregătit Meghan Markle și Prințul Harry pentru ziua de naștere a fiului lor?

Ducele și Ducesa de Sussex s-au pregătit pentru aniversarea fiului lor, Archie, care împlinește astăzi 1 an. Deși situația de față nu le permite o petrecere extravagantă, Meghan și Harry cu siguranță au pus la punct ceva special pentru cel mic.

Cum s-au pregătit Meghan Markle și Prințul Harry pentru ziua de naștere a fiului lor?

Prințul Harry și Meghan Markle se află acum la reședința lor din Los Angeles în autoizolare din cauza situației actuale. Chiar dacă aceștia nu pot sărbători prima aniversare a fiului lor alături de familie și de prieteni, asta nu înseamnă că nu s-au pregătit pentru eveniment.

Un lucru este sigur, micuțul Archie Harrison nu va duce lipsă de cadouri din partea familiei și a prietenilor, cum ar fi Elton John, George și Amal Clooney, Serena Williams, David și Victoria Beckham și Oprah.

Potrivit surselor, Regina Elisabeta a II-a i-a pregătit deja un cadou, mai exact un balansoar în formă de căluț, iar aceasta va putea să-i urmeze La Mulți Ani pe Zoom. Iar cum platforma Zoom a devenit una dintre uneltele de comunicare indispensabile ale familiei regale, ne putem aștepta ca restul familiei regale să-i facă diferite urări tot prin intermediul acestei aplicații. Familia regală se află deja la a patra aniversare în carantină, sărbătorindu-le vitual pe Regina Elisabeta a II-a, Prințesa Charlotte, dar și pe Prințul Louis.

Archie cu siguranță se va bucura să-și revadă toți verișorii pe Zoom, având deja stabilit un apel video cu Prințul William, Kate Middleton și cei trei copii ai lor. Meghan se va ocupa personal de tortul aniversar, aceasta fiind foarte „atentă” la alimentația lui Archie, care are o dietă fără zahăr, conform reporterului regal Katie Nicholl.

În ceea ce privește lista de invitați, aceasta va fi foarte restrânsă, limitându-se doar la Harry, Meghan și Archie. Deși mama lui Meghan, Doria Ragland, locuiește la mai puțin de o oră de ei, aceștia vor respecta distanțarea socială și vor sărbători și cu ea sub formă de apel video.

Prințul Harry și Meghan Markle vor respecta și ei tradiția și vor publica o poză adorabilă cu Archie de ziua lui. Chiar dacă aceștia au renunțat la contul lor de Instagram @SussexRoyal după ce s-au retras din familia regală, cu siguranță vor găsi un mod prin care vor posta imaginea aniversară.

Citește și
Meghan Markle vrea să se întoarcă în mediul online și să își redeschidă blogul

Text: Alexandra Dima
Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video