Cum arată cei doi copii adoptați ai cuplului Hugh Jackman & Deborra Lee-Furness

După mai multe încercări de a avea copii pe cale naturală, Hugh Jackman și Deborra Lee au recurs la adopție, iar acum sunt părinții a doi copii.

Cum arată cei doi copii adoptați ai cuplului Hugh Jackman & Deborra Lee-Furness

Hugh Jackman (51 de ani) și Deborra Lee-Furness (64 de ani) formează unul dintre cele mai de succes cupluri de vedete din lume, iar din afară pare că cei doi duc o viață perfectă. În realitate, cei doi s-au luptat foarte mult să aibă copii, după ce Deborra a suferit mai multe pierderi de sarcină și încercări nereușite de fertilizare in vitro.

Hugh Jackman a vorbit despre toate astea într-o emisiune televizată: „Am făcut fertilizare in vitro, iar Deb a pierdut mai multe sarcini. Nu voi uita niciodată asta… Se întâmplă la una din trei sarcini. Dar se vorbește foarte, foarte rar despre asta. E aproape un secret. E un lucru bun să vorbești despre asta. Este un lucru destul de comun și foarte dur. E un doliu prin care trebuie să treci.”

Cuplul a început apoi să pornească demersurile pentru adopție, dar pentru că Australia are niște legi complicate în acest sens, au extins căutarea și în Statele Unite. Acum sunt părinții unei fete de 15 ani, Ava Eliot Jackman, și a unui băiat de 20 de ani, Oscar Maximilian Jackson.

Hugh Jackman a spus că „nu mă gândesc la ei ca fiind adoptați – sunt copiii noștri. Simțim că lucrurile s-au întâmplat așa cum trebuiau să se întâmple. În mod evident, nu puteam avea copii pe cale naturală.”

După această experiență, Deborra Lee a început să se folosească de propria platformă pentru a deveni o promotoare a adopțiilor  și să lupte pentru ca legile internaționale ce privesc adopția să îi ajute mai mult pe părinții ce își doresc asta.

„Orice copil merită să fie educat și ocrotit astfel încât să crească într-un mod pozitiv, pentru a putea ajunge un membru fericit al comunității în care locuiește”, a declarat Deborra Lee.

Citește și:
Fostul soț al regretatei Naya Rivera s-a mutat cu sora actriței

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people