Cum arată acum Erin Siena, fiica lui Steve Jobs

Erin Siena, al treilea copil al lui Steve Jobs, are acum 25 de ani și este de nerecunoscut.

Cum arată acum Erin Siena, fiica lui Steve Jobs

Probabil că suntem cu toții de acord că Steve Jobs, fondatorul Apple, este una dintre persoanele care au influențat cel mai mult felul în care arată lumea astăzi (cel puțin dacă vorbim despre tehnologie). Acesta a avut patru copii, dintre care Erin Siena era una dintre cele mai cunoscute de către mass-media când era mică. Acum însă, este de nerecunoscut.

Unul dintre motivele pentru care multă lume este surprinsă de cum arată Erin Siena acum este faptul că aceasta a dorit să stea cât mai departe de mass-media. S-a înțeles bine cu tatăl său (ceea ce nu se poate spune și despre alți copii ai lui Steve Jobs) și se poate spune că i-a călcat pe urme, pentru că a devenit arhitectă și designer.

De obicei, copiii celebrităților întâmpină dificultăți în a trăi o viață ca a celorlalți, dar Erin Siena și-a ținut capul pe umeri și nu s-a lăsat influențată de atenția pe care media o acorda tatălui ei celebru și familiei sale. Acum, fiica lui Steve Jobs are 25 de ani.

 

Chiar dacă Erin pare să fi avut o relație bună cu tatăl său, sora ei vitregă Lisa Brennen-Jobs, pe care Steve Jobs a avut-o din căsătoria cu Chrissan Bressan e de altă părere. Am aflat asta cu toții din cartea ei biografică intitulată Small Fry, unde îl înfățișează pe fostul CEO Apple ca pe un tată nu tocmai atât de bun și care a refuzat să creadă că Lisa este fiica lui până când a cerut să facă un test ADN, la doi ani după ce aceasta s-a născut.

În același timp, văduva lui Steve Jobs, Laurene Powell Jobs, a declarat că Lisa a făcut parte mereu din familie și că amintirile acesteia diferă destul de mult de ale ei.

Citește și:
Cine este Maia Sandu, prima președintă a Republicii Moldova

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people