Confesiunea lui Liam Neeson stârnește controverse, după ce actorul a declarat că a vrut să ucidă un bărbat de culoare

Confesiunea făcută de Liam Neeson dă naștere unei controverse, acesta declarând că ar fi vrut să ucidă un bărbat de culoare.

Confesiunea lui Liam Neeson stârnește controverse, după ce actorul a declarat că a vrut să ucidă un bărbat de culoare

Ultimul interviu acordat de Liam Neeson a stârnit o controversă, după ce actorul din „Cold Pursuit” a vorbit în detaliu despre un moment tensionat din viața lui.

În cadrul interviului cu The Independent, Liam a vorbit despre momentul în care a aflat că o prietenă a fost violată. „Ea s-a purtat în cel mai extraordinar mod cu putință în cazul unui viol. Însă reacția mea imediat a fost… am întrebat, ‘Știi cine a fost? Nu. Ce culoare avea?’ Ea a zis că era o persoană de culoare” a spus actorul.

Apoi el a explicat că l-a căutat pe individ pentru aproape o săptămână: „M-am plimbat în toată zona cu o bâtă, sperând să fiu abordat de cineva – mi-e rușine să spun asta- și am făcut-o pentru aproape o săptămână, sperând că ‘un nenorocit negru’ ar ieși dintr-un pub și s-ar lua de mine, știi? Ca să îl pot… ucide.”

Liam Neeson nu a dezvăluit identitatea victimei, însă a declarat imediat că a regretat felul în care a gândit. „A fost oribil, oribil, când îmi amintesc, că am făcut asta. Și nu am recunoscut niciodată și o zic în fața unui jurnalist. Doamne… este îngrozitor. Dar am învățat o lecție din asta, ‘Ce naiba faci’, știi?”

Cuvintele lui au dat naștere unor comentarii dure din partea fanilor, unii spunând că este greșit că a întrebat ce culoare avea bărbatul, judecând că automat persoanele de culoare sunt mai vinovate de astfel de fapte. Totodată, în comentarii oamenii vorbesc despre privilegiul actorului, el vorbind fără să se gândească la repercusiuni.

Reprezentații actorului au fost contactați de E! Online, însă până acum nu au primit noi declarații.

Liam Neeson joacă, în cel mai nou film al său,”Cold Pursuit”, rolul unui tată care se răzbună după ce fiul său este ucis de bandă de traficanți de droguri. Acesta a vorbit despre violența de pe marele ecran, spunând că nu crede că îi afectează prea mult pe cei care merg la filme.

„Ei trăiesc cumva prin el. Oamenii spun, ‘Da, dar violența din filme îi face pe oameni să își dorească să ucidă alte persoane’. Eu nu cred deloc asta. Cred că un consumator obișnuit de filme se gândește, ‘Da, lovește-l. Lovește-l’. Și are o satisfacție uitându-se că face altcineva asta și pleacă de la cinematograf și se simt bine în felul asta.”

Citește și:
Stereotipurile de gen pe marile ecrane

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people