Cine sunt concurenții Survivor România 2020? Lista completă a vedetelor care participă la competiție

Află care este lista completă a concurenților care vor evolua în cea mai intensă competiție televizată din 2020, la Kanal D.

A fost anunțată lista finală a vedetelor care participă sezonul acesta la Survivor România, în ultimele săptămâni fiind făcute diferite schimbări.

Astfel, cea mai nouă concurentă este Elena Ionescu, care ia locul Ioanei Filimon, aceasta fiind nevoită să se retragă din motive medicale. Cele nouă vedete care participă la show vor avea de trecut numeroase probe în competiția care se va desfășura în Republica Dominicană.

Elena Ionescu, una dintre cele mai de succes cântărețe autohtone, va participa la „Survivor Romania”, reality-ul ce se va difuza la Kanal D. Artista a intrat în lumina reflectoarelor de la o vârstă fragedă; avea doar șase ani când a pășit prima dată pe o scenă, a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Este licențiată în Jurnalism și a absolvit Școala Populară de Artă, Secția Canto și Teatru. În 2006 devenea, pentru zece ani, vocea formației Mandinga.

Dupa despărțirea de trupa Mandinga, Elena Ionescu și-a continuat cu succes cariera muzicală, impresionându-și fanii cu piese precum „Pasiune”, în colaborare cu Puya și Vescan, „Spune-i”, în colaborare cu Mahia Beldo, sau „Ce e dragostea”, recent lansată.

Elena Ionescu a devenit mama în august, 2018 și, chiar dacă a trecut printr-un divorâ la scurt timp după ce a născut, Elena și-a păstrat optimismul, energia și curajul. Acum este pregatită să intre în cea mai intensă competiție a anului, „Survivor Romania”, și crede că experiențele au călit-o pentru orice incercare, oricât de dificilă ar părea la prima vedere.

„Curiozitatea, o anumită doză de teribilism și dorința de a-mi testa limitele m-au determinat să intru în această încercare. Sunt optimistă și abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul în Republica Dominicană”, declarat artista.

Alături de Elena Ionescu, vor evolua în fața milioanelor de telespectatori, Ruby, Asiana Peng, Grațiela Duban, Cristina Șișcanu, Bogdan Vlădău, Augustin Viziru, Lino Golden, Cezar Juratoni și Mihai Onicaș. Aceasta este lista completă a concurenților vedetă, urmand ca, în curând, să se afle cine sunt cei zece concurenți încă necunoscuți publicului larg.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din video