Cine este noul bărbat din viața Selenei Gomez?

În viața Selenei Gomez ar fi apărut un nou bărbat, anunță fanii pe rețelele de socializare, după ce vedeta a fost zărită la o întâlnire. Cine este acesta?

Cine este noul bărbat din viața Selenei Gomez?

În viața Selenei Gomez ar fi apărut un alt bărbat, estimează fanii și presa dedicată celebrităților, după ce vedeta a fost surprinsă în compania acestuia într-un restaurant.

Vedeta pop în vârstă de 28 de ani a fost surprinsă la cină alături de jucătorul NBA Jimmy Butler, în vârstă de 31 de ani, care joacă pentru echipa Miami Heat. Miami Herald este publicația care a anunțat știrea, dar mai mulți fani au raportat, și ei, că în viața Selenei Gomez a apărut un alt bărbat. Aceștia au fost martori, se pare, la cina pe care vedeta a luat-o împreună cu Butler.

Fanii artistei așteptau cu nerăbdare apariția unui alt partener în viața Selenei Gomez, după ce aceasta a avut relații cu Justin Bieber și cu The Weeknd, și s-a întâlnit și cu Niall Horan, în 2019. Oricum, fanii îi doresc toată fericirea vedetei, mai cu seamă că aceasta a întâmpinat probleme serioase de sănătate, despre care a vorbit deschis în public. Aceasta a fost diagnosticată cu lupus cu mulți ani în urmă, iar starea sa de sănătate i-a impus și un transplant de rinichi.

Cât despre noul bărbat din viața Selenei Gomez, acesta este sportiv. Zvonurile despre o posibilă legătură între cei doi au început să circule la jumătatea lunii noiembrie, după ce aceștia au început să fie văzuți împreună. Acum, cei doi au luat cina la bistro-ul Lucien din East Village, iar un martor care lua masa în același restaurant a scris că i-ar fi auzit pe angajații localului spunând că Selena urma să vină alături de un baschetbalist.

Un alt fan al artistei a scris că cei doi au fost văzuți, într-adevăr, la Lucien.

Astfel, Jimmy Butler, noul bărbat din viața Selenei Gomez, este născut în 1989 și e un jucător profesionist de baschet. Supranumit Jimmy Buckets, acesta are o carieră impresionantă, iar în anul 2015 a fost numit drept jucătorul NBA cu cea mai bună ascensiune.

Jimmy Butler are un copil din relația cu fosta sa parteneră, Kaitlin Nowak. Jucătorul de baschet a mai fost într-o relație cu Shay Mitchell, în 2016.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Jimmy Butler (@jimmybutler)

Relațiile din viața Selenei Gomez au fost îndelung comentate în media, artista însăși vorbind, la un moment dat, despre faptul că, la Hollywood: „Toată lumea se întâlnește cu toată lumea. Întotdeauna pare să se întâmple totul într-o mică bulă și e pentru că ești în siguranță, nu?”.

Citește și:
Melania Trump a dezvăluit decorațiunile de Crăciun de la Casa Albă, pentru ultima oară ca primă-doamnă a Americii (GALERIE FOTO)

Foto: arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people