Aparent, Sharon Stone se întâlnește cu un rapper de 25 de ani.
Potrivit Hollywood Life, s-ar putea ca Sharon Stone să aibă parte de o vară incendiară.
Actrița de 63 de ani s-a văzut deja de mai multe ori, aparent, cu tânărul rapper RMR, în vârstă de 25 de ani, al cărui nume real este necunoscut. Vedeta din Basic Instinct și RMR, susține Page Six, au fost văzuți stând foarte aproape unul de celălalt la Delilah și The Highlight Room din Los Angeles, dar și dansând pe muzică hip-hop și manifestându-și public afecțiunea.
„Stăteau la masă cu artistul lui Drake PND, și se sărutau și desfăceau sticle,” a declarat o sursă de la fața locului, care pare în temă cu evoluția relației. „Dansau pe hip-hop. Era și Chris Brown acolo.”
Nu numai adevăratul nume al lui RMR rămâne deocamdată un mister, ci și cum arată acesta, pentru că-și ascunde mereu fața sub un fes de schi. Dar potrivit aceleiași surse, care susține că cei doi se văd deja de câteva luni, rapperul „o respectă pe Sharon și consideră că e cool as f**k.”
Cei doi își manifestă crush-ul și pe Instagram, unde își dau constant like-uri.
„Se bucură de compania reciprocă momentan și mai ies,” a mai spus sursa. „Se distrează de minune împreună. Sunt pe aceeași frecvență și este o prietenie foarte specială.”
Anul trecut, Sharon Stone a vorbit pentru publicația The Telegraph despre așteptările pe care oamenii le au în ceea ce privește felul în care arată ceilalți. Cât despre vorba populară că aspectul nu contează, actrița a fost extrem de vehementă: „Este o minciună sfruntată.”
Stone a fost căsătorită cu editorul Phil Bronstein, dar au divorțat în 2004 după șase ani de căsătorie. Când a fost întrebată recent de Entertainment Tonight ce caută la un partener, ea a spus: „Caut pe cineva care dorește să aibă o relație grijulie, plină de compasiune și iubire, ca oricine altcineva.”
Foto: Arhiva ELLE