Cine este bunica faimoasă a Dakotei Johnson?

Bunica faimoasă a Dakotei Johnson a însoțit-o pe actriță la premiera următorului său film, „Suspiria", în Los Angeles, care a avut loc miercurea aceasta.

Cine este bunica faimoasă a Dakotei Johnson?

Actrița în vârstă de 29 de ani a adus-o pe Tippi Hedren, bunica sa în vârstă de 88 de ani la premiera filmului, unde au pozat împreună pe covorul roșu. ET a vorbit cu Dakota, care s-a arătat foarte fericită că Mormor (cuvântul suedez pentru „bunică') a însoțit-o la eveniment.

„A fost foarte special”, a spus Johnson. „A fost pe ultima sută de metri, dar Mormor a reușit să vină și am fost foarte fericită că a fost aici și că a putut să vadă unul dintre filmele mele”.

„Suspiria” e un remake al filmului horror din 1977. În film mai apar Tilda Swinton, Chloe Grace Moretz și Mia Goth. Johnson joacă personajul principal, Susie Bannion, o tânără dansatoare americană care ajunge în mijlocul unei conspirații supranaturale atunci când se transferă la o academie de dans din Berlin. „Nu a văzut încă filmul și nu i-am spus despre ce e vorba, așa că va fi o surpriză', a mai spus aceasta. „Nu știu dacă este un lucru bun totuși”, a adăugat – având în vedere natura înfricoșătoare a peliculei care va apărea în cinematografe de vineri.

Johnson ne-a uimit cu rochia sa roșie Celine și cu pantofii Giuseppe Zanotti, în timp ce bunica sa și-a făcut apariția în pantaloni negri și un top asortat, alături de o jachetă cu print alb și negru.

Tippi Hedren, actriță, model și activist pentru drepturile animalelor este cea mai cunoscută, probabil, pentru rolurile sale principale în filmele lui Alfred Hitchcock, „The Birds” și „Marnie”.

La începutul lunii acesteia, Dakota Johnson a eliminat zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată, spunând în cadrul The Ellen DeGeneres Show „Singurul lucru cu care sunt însărcinată sunt o mulțime de idei, nu cu bebeluși”.

Citește și:
Dakota Johnson, apariție controversată la premiera noului ei film

Text: Bianca Mărgărit

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people