Christine Angot si literatura

Unii o numesc „regina autofictiunii“, altii o considera o egocentrica incurabila. |nsa nimeni nu ramine indiferent in fata cartilor ei. Mihaela Spineanu a stat de vorba cu scriitoarea Christine Angot despre personajul Christine Angot si despre confuzia dintre literatura si viata.

 

ELLE: Unii critici si cititori va considera egocentrica. Cum comentati?

C.A.: Raspunsul cel mai bun ar fi o fraza celebra, al carei autor nu mi-l amintesc acum: „Cind cineva arata luna cu degetul, numai prostul se uita la de­get in loc sa se uite la luna”. Cred ca oamenii spun ca sint egocentrica pentru ca nu vor sa vada ceea ce incerc eu sa arat, adica anumite realitati asupra ca­ro­ra lumea nu este de acord sa discute. Le este mai simplu sa vorbeasca de­spre mine decit sa spuna „ati vazut ce arata?”. Deci problema nu este Angot, ci ceea ce arata ea. Iar reactia lor este una de aparare, reactia de aparare a unei societati care nu vrea sa vada ceea ce ii propun eu si nici modul in care pro­pun eu sa fie vazute acele realitati. |n plus, eu nu spun lucrurile acestea in mod autoritar, de pe un soclu, ci vorbesc din propria experienta. Nu spun de sus „eu stiu totul, am inteles totul”, ci spun „cred ca am vazut asta”. Sigur, as fi pu­tut transmite acelasi mesaj din pozitia de narator omniscient, care stie totul perfect. Dar eu nu vreau asta, eu vreau sa spun lucrurile de pe pozitia pe care sint in mod natural. |mi asum un risc, stiu, dar nu vreau sa fac altfel.

ELLE: Ce impact are felul dumneavoastra de a scrie asupra persoanelor din viata dumneavoastra – fiica, tatal, barbatii, prietenii? Nu-i deranjeaza fo­losirea lor ca modele de personaje? Pe de alta parte, nu exista si riscul ca une­le per­soane sa va caute compania tocmai pentru a ajunge in cartile dumneavoastra, asa cum i se intimpla personajului din Rendez-vous?

C.A.: Imi asum acest risc, iar oamenii despre care vorbiti sint exact oamenii e­gois­ti si narcisisti, oameni egocentrici, care isi spun „sigur, trebuie sa ma caute, sa ii trezesc interesul, sa scrie o carte despre mine”. Dar acesti oameni risca si ei, la rindul lor. Ei risca sa fie dezamagiti in modul de a-si intelege propriul statut, ris­ca sa vada ca, in rea­litate, nu sint atit de minu­na­­ti pe cit se cred. Ceea ce pen­t­ru un narcisist poa­­­te fi o ex­pe­rie­n­­­ta trau­matizanta. Dar pe mine nu ma in­te­re­sea­za acesti oameni, pentru care conteaza numai imaginea sociala. Pentru ca exista astfel de persoane, care se tem de tot, pentru care totul se invirte in jurul imaginii pe care o au altii despre ei, si nu vorbesc aici despre imagi­nea literara. E trist, sigur, dar e trist mai ales pentru ei. Eu pot sa cad in capcane, ca in Rendez-vous, in po­ves­tea cu bancherul, care nu dureaza multa vreme. Pe mine ma inte­reseaza oamenii care nu se tem, iar dum­neavoastra vorbiti de oa­me­nii care se tem de tot, se tem chiar de ei insisi, se tem inclusiv de carti si de lite­ra­tura. Sint oameni care se tem sa fie vazuti, iar li­te­ra­tu­ra vede mai bine decit o camera video. Este interesant de remarcat ca exact oamenii care adora sa fie filmati si fotografiati sint oamenii care se tem de li­teratura.

Cit despre anturajul meu, nu cred ca exista vreun pericol, e o falsa problema. Sint perfect linistita si sigura de mine in aceasta privinta. Mi s-a intimplat sa mi se atra­ga atentia ca fiica mea ar putea pati ceva etc., dar eu pur si simplu nu cred aceste scenarii. Iar fiica mea e la fel ca mine. Am mai mare incredere in literatura de­cit in societate, sa stiti. Fiica mea intelege cum se intimpla lucrurile, stie ca Léo­nore este ea si ca exista si o Léonore care nu are legatura cu ea. La fel cum eu stiu foarte bine legatura cu personajul Christine.

Stiu, e greu, dar acesta este modul meu de a scrie. Sa va dau un exemplu. Este prima oara cind vin in România si ma bucura foarte mult aceasta vizita pentru ca strabunicii mei pe linie materna erau evrei din România, care au emigrat in Egipt. Alt motiv pentru care ma bucur ca sint aici este ca pot vedea pe viu o fosta tara comunista. Da, am auzit la radio si la televi­zor despre România co­munista, despre Ceausescu, dar pentru mine asta nu in­sea­mna cunoasterea lucrurilor. Eu personal nu stiu nimic despre un lucru daca am auzit despre el doar din presa. Ieri am luat masa cu doua tinere, de 20-25 de ani, care mi-au povestit despre experienta lor pe timpul comunistilor, despre mo­dul in care au trait parintii lor. Aceste relatari mi-au spus exact acelasi lucru ca re­por­tajele de la televiziunea franceza. Singura diferenta este ca acum am in­te­les despre ce era vorba. Acum stiu! La fel stau lucrurile si in literatura pe care o scriu, si in ca­re ii propun cititorului sa ajunga sa stie lucrurile pe care acum doar le cu­noaste, trecindu-le printr-o experienta literara. Eu, incepind de ieri, stiu o mul­ti­me de lucruri despre comunism pentru ca acele fete mi-au spus cu gura lor elemen­te bine definite – data lor de nastere, datele de nastere ale parintilor lor etc. – ale unei istorii care a trecut astfel prin experienta lor fizica si mi-a fost povestita de la egal la egal, stind la o masa. Tot asa si in literatura. Comunicam, trans­mitem.

ELLE: Va deranjeaza criticile sau ironiile unora? Cititi cronicile sau le ignorati?

C.A.: Cum sa va spun? In mod clar, criticile nu ma opresc din a-mi face treaba, nu ma deranjeaza absolut deloc. Daca as fi plecat urechea la critici, atunci m-as fi apucat de multa vreme de scris un alt fel de literatura. Criticile ma obliga sa fiu si mai exacta in ceea ce am de facut. De fapt, nu tin cont de ele. Daca stam mereu sa ne uitam in oglinda –„a, scrie de bine, minunat!”, „of, iar ma criti­ca, am scris prost!” –, nu mai scriem ceea ce simtim. |n plus, eu cunosc prea bine oglinda. si stiu ca se schimba, deja este altfel decit acum ceva vreme. Socie­tatea se schimba, evolueaza, la fel si modul in care oamenii vad cartile. Doar cartile ramin la fel, din momentul ce au iesit de sub tipar.

ELLE: Ce relatie aveti cu cititorii dumneavoastra? stiu ca faceti multe lecturi in public, deci probabil ca va cunoasteti cit de cit cititorii.

C.A.: Am impresia ca stiu cine sint cititorii mei, chiar daca nu ii cunosc perso­nal, si imi plac foarte mult. Cred ca ei sint cei care imi protejeaza cartile. si asta mi se pare extraordinar. Orice ar spune critica, cititorii mei imi protejeaza car­tile, au o relatie cu ele. si ma intereseaza mai mult relatia lor cu cartea decit cu mi­ne. De fapt, impart cu cititorii mei cartea, momentul lecturii, experienta inte­le­gerii faptului ca oamenii sint legati intre ei nu doar prin raporturi sociale, ci si prin carti, prin filme, prin opere de arta. Exista si astfel de legaturi intre noi, nu doar raporturi de dominare, relatii profesionale, contracte, relatii familiale. |mi place mult sa impartasesc cu cititorii mei aceste alte relatii, relatii literare, relatii artistice.

ELLE: Ati renuntat la studiile de drept international pentru a deveni scriitoare. Ati declarat mereu ca scrisul este foarte important pentru dumneavoastra. Scrieti cu placere si usurinta, sau este o munca grea?

C.A.: Scrisul este pentru mine o munca foarte solicitanta, mai ales la inceput, cind lucrez fara sa vad incotro merg. Perioada in care inca nu am inceput cartea, dar scriu pagini dupa pagini, luni la rind. E foarte greu si exact prin asta trec acum, scriu, dar sint inca intr-un haos total, caut cartea si nu o vad, lucrez zilnic, ma chinui si nu-mi place deloc. Este un proces care nu are nici o legatura cu placerea, dimpotriva, este ca o durere profunda. Dar vine si un moment in care se face declicul si scriu prima pagina a roma­nului. Urmeaza o alta lunga pe­rioada de munca, dar aceasta este o munca placuta, pe care o iubesc.

ELLE: Ati spus la un moment dat: „Traiesc tot timpul la granita intre doua lucruri”. Mai este vala­bila aceasta afirmatie?

C.A.: Da, sint in continuare pe linia de frontiera. Nu e o si­tuatie confortabila, dar este una reala, sint mereu intre perso­naj si naratoare, literatura si non-literatura. si e o pozitie destul de solicitanta, trebuie sa fii puternic ca sa rezisti. Dar este chiar pozitia pe care m-am nascut – parintii mei erau foarte diferiti din punct de vedere social, tata era dintr-o familie de burghezi, in­telectuali, mindri, care nu m-au recunoscut si pe care i-am cunoscut mult mai tirziu, iar mama era dintr-o familie foarte modesta, de muncitori (strabunica mea era analfabeta). Deci m-am nas­cut int­re doua lumi. Familia burgheza nu a vrut sa ma vada, iar familia mo­desta m-a gasit mereu altfel decit ei. Ii inteleg si pe unii, si pe ceilalti, dar nu ma identific cu nici o tabara.

E greu, pentru ca am impresia ca am putini frati, in sensul so­cial si fami­lial al cuvintului, ca sint ca un metis, alb-negru – ca perso­najul urmatorului meu roman, Le marché des amants. E greu, pentru ca simt ca nu m-au inteles niciodata nici unii, nici altii. si e greu si pentru ca visez ca cele doua parti sa se inteleaga, sa se unea­sca. Dar asta nu se va intimpla niciodata, pentru ca realitatea e mai dramatica: cele doua familii nu sint interesate una de cealalta. Trebuie sa spun ca eu am reu­sit totusi sa le unesc: cele doua familii sint unite impotriva mea.

ELLE: Ce este mai important pentru dumneavoastra: literatura sau viata?

C.A.: Din perspectiva vietii, viata este mai importanta decit li­teratura, iar din perspectiva literaturii, literatura este mai importanta decit viata. Nu se poate face o ierarhie, sint lucruri di­ferite. Doar ca, dupa ce murim, cel mai important lucru va fi li­teratura. Pentru personaje, literatura este mai importanta decit viata, dar pentru viata insasi, doar viata conteaza. De fapt, de ce ar trebui sa alegem? Nu este nevoie sa alegem, e ca si cum ar trebui sa alegem intre barbat si femeie, cind, de fapt, este vorba despre entitati profund legate intre ele. Nu mi-ar placea sa traiesc intr-o lume unde sa existe numai literatura, ar fi o plictiseala groaznica! Nu ar mai exista modele, public… E ca si cum am intreba „Ce e mai important, Dumnezeu sau muritorii?”, cind, de fapt, unul nu exista fara ceilalti si invers.

Traducere si adaptare de Nicoleta Dascalu


Foto:Nan Goldin

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people