Charlize Theron dezvăluie cum a fost cea mai proastă întâlnire romantică din viața ei

Chiar și vedetele au experiențe neplăcute atunci când vine vorba despre întâlnirile amoroase.

Charlize Theron dezvăluie cum a fost cea mai proastă întâlnire romantică din viața ei

Charlize Theron a fost invitată recent în emisiunea Jimmy Kimmel Live, unde a vorbit despre show-ul ei preferat, The Bachelor. Actrița a fost întrebată de gazda emisiunii dacă și ea a avut parte de întâlniri dezastruoase, așa cum se întâmplă în acest show, iar răspunsul lui Theron a fost afirmativ.

„Am mers la o întâlnire când aveam vreo 20 de ani cu un tip care era foarte, foarte atrăgător. Îmi plăcea foarte mult de el. M-a luat de acasă și am mers la cină și totul era minunat. Chiar mă gândeam ce bine merg lucrurile. M-a condus acasă și, știi cum e, i-am dat semnale că vreau să mă sărute”, a povestit actrița.

„A parcat mașina lângă casa mea, am început să ne sărutăm și totul era bine. Când, brusc, el s-a retras și mi-a șoptit ‘Vreau să îmi săruți nasul'”, a dezvăluit, râzând în hohote, Theron. „Vă jur, nu o să uit asta niciodată pentru că nu am mai întâlnit de atunci o persoană care vrea ca cineva să îi sărute nasul”.

Bineînțeles, Kimmel a ținut să afle și cum a răspuns actrița neobișnuitei cerințe a bărbatului. „Nu am vrut să stric lucrurile, așa că i-am dat un mic pupic pe vârful nasului, însă el insista că ‘nu, vreau să îl săruți'”.

Cum s-a terminat întâlnirea lui Charlize cu respectivul bărbat probabil nu vom afla niciodată, însă este plăcut să știm că și vedetele trec prin momente penibile la întâlniri și nu numai noi.

Citește și:
Charlize Theron vorbește despre momentul în care mama sa l-a împușcat mortal pe tatăl său

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people