Ce decizie a luat Donald Trump după ce Prințul Harry și Meghan Markle s-au mutat în Los Angeles

Președintele Donald Trump a decis că Statele Unite ale Americii nu vor plăti pentru securitatea Ducilor de Sussex.

Ce decizie a luat Donald Trump după ce Prințul Harry și Meghan Markle s-au mutat în Los Angeles

Președintele Donald Trump a declarat că Statele Unite nu vor plăti pentru serviciile de securitate ale Prințului Harry și a soției sale, Meghan Markle.

Anunțul a fost făcut chiar de Donald Trump pe contul personal de Twitter. „Sunt un mare prieten și admirator al Reginei și Regatului Unit. A apărut că Harry și Meghan, care au părăsit Marea Britanie, vor avea reședința permanentă în Canada. Acum, ei părăsesc Canada pentru SUA. SUA nu vor plăti pentru securitatea lor. Ei trebuie să plătească!” a declarat Donald Trump pe Twitter.

„Ducii de Sussex nu au în plan să ceară guvernului american resurse în ceea ce privește securitatea. Au fost încheiate acorduri de securitate finanțate din venituri private”, a declarat un purtător de cuvânt al cuplului regal printr-o declarație după ce a apărut anunțul lui Donald Trump. Cât timp Meghan Markle și Prințul Harry au petrecut timpul în Canada, cei doi au fost sub protecția Poliției Regale Canadiene, la solicitarea Poliției Metropolitane.

O sursă apropiată cuplului regal a declarat pentru Daily Mail că Statele Unite și Regatul Unit au avut un acord reciproc de lungă durată, când vine vorba de gărzile de corp care protejează diplomații și persoanele care fac parte din familia regală, doar că, după ce Meghan Markle și Prințul Harry își vor începe noua viață, Harry nu va mai fi considerată o „persoană protejată internațional.” „Harry nu poate trăi în Statele Unite fără protecție armată.” 

Recent, Ducii de Sussex s-au mutat din casa în care stăteau în Vancouver Island. Prințul Harry și Meghan Markle locuiesc acum în Los Angeles, orașul natal al Ducesei de Sussex, conform unei surse care a dezvăluit acest lucru pentru People.

O persoană apropiată cuplului a spus că ei deja caută case în Los Angeles. „Harry se preocupă de viitorul său alături de Meghan și fiul lor. Ei vor locui în California.. Pe Harry nu îl interesează trecutul.”

Potrivit unei declarații emise de biroul de presă de la Palatul Buckingham, Meghan Markle și Prințul Harry își vor începe în mod oficial noua viață, fără titluri regale, pe 31 martie.

Citește și:
O nouă imagine cu Donald și Melania Trump face valuri pe internet, iar motivul este bineîntemeiat

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din video